Bobinare prin Muntii Tarcu
Statiune e mult spus, doar ca n-am gasit alta formulare pentru a defini o adunatura de case de vacanta, cateva pensiuni, gospodarii ale celor de la ocolul silvic, toate fara scoala, administratie, biserica, lucruri care-ar defini o asezare de alt soi, de la sat in sus. Ba chiar exista si ape curgatoare firave (pe care mai multe localnice care vedeau de vaci le-au numit "paraute") ori animale de companie benigne, printre care un sarpe de apa pe care l-am si indragit, dandu-i ad-hoc numele de Serbanel, spre oroarea nevestei. Din Saua Jigoriei te desparti de masina si o apuci spre Cuntu, pe un drum destul de usor de o ora si jumatate, dar care trece pe langa iazuri din care se adapa animale salbatice. Ajunsi aici, mai avem de trecut un varf extrem de bont, Bodea, dupa care sosim intr-o sa mai larga, aproape de varful Tarcu, si cu ochii zgaiti cat cepele nedegerate la masivele Retezat si Godeanu. Ceva mai sus de Cuntu trecem pe inventarul stomacului niste sandviciuri cu carnaciori in vid, pe langa statia meteo trecem fluierand, il revedem pe Calin care vine pe bicicleta cu provizii, iar la masina ajungem in jur de opt, cu soarele aproape de apus, inrosind in jur totul ca intr-un film de Tarantino. Cu greu tinem directia matematic, mergem la aderenta si la ruperea bocancilor si-ntr-un final ajungem pe varful Custurii, zis si Netis, de unde Retezatul se vede pur si simplu magnific: un varf urias si pietros, taiat la fix de o katana imaginara.
>
Care alcatuiesc un "tarc natural" mai intins decat Bucegii si mai salbatic decat orice ai vazut vreodata. Aici nu-s cabane, nici refugii, traseele marcate se numara pe degetele de la o mana, la fel si turistii. Suficiente motive pentru a da si noi o fuga si a-ti povesti ce si cum. Pana aici, din Bucuresti faci cam 430 de kilometri pe drum cel mai scut. Statiune e mult spus, doar ca n-am gasit alta formulare pentru a defini o adunatura de case de vacanta, cateva pensiuni, gospodarii ale celor de la ocolul silvic, toate fara scoala, administratie, biserica, lucruri care-ar defini o asezare de alt soi, de la sat in sus. Ajungem aici prin august, trecand prin Otelu Rosu, comuna Maru, depasim superbul lac de acumulare pe un drum mai feliat decat cascavalul Delaco si ajungem intr-un loc in care timpul parca refuza sa mai curga, iar oamenii lipsesc aproape cu desavarsire. Piezis se varsa Bistra Marului, un rau mai domol, cu brusturi imensi care-i stau de straja si care vara, intr-o zi torida, pot servi lejer drept parasolar.
Nu te lua dupa hartile care mentioneaza cabane pe cele doua forestiere - Corciova si Olteana - n-ai sa gasesti piatra pe piatra.
Pentru cine vrea trai la cort, recomand forestierul de pe Sucu. Nu e nevoie sa inaintezi prea tare, cel mult un kilometru, si dai de locuri tocmai bune pe partea stanga a drumului. Ba chiar exista si ape curgatoare firave (pe care mai multe localnice care vedeau de vaci le-au numit "paraute") ori animale de companie benigne, printre care un sarpe de apa pe care l-am si indragit, dandu-i ad-hoc numele de Serbanel, spre oroarea nevestei.
Cea dintai posibilitate ar fi sa ajungi in Saua Jigoriei (pe care, oameni rai cum suntem, am numit-o Saua Jigodiei) si de aici sa urci spre Varful Tarcu. In Saua Jigoriei se poate ajunge fie cu masina, daca nu te temi ca-ti sare smaltul cand scrasnesti din dinti din pricina incrucisarilor de punti ale drumului, fie pe jos, daca ai 4-5 ore-n plus si ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro