Inchide in graba casa si da fuga la dulapul ei din spate, unde gaseste cheile in ghiozdan, ce usurare. Sunt deja doi-trei ani de cand are chei de acasa, dar inca i se pare ciudat: "Nu sunt obisnuita."

Era o zi de vara in 1993 cand mama Violetei Pocovnicu pleca de la o maternitate din Bucuresti si lasa in urma o fetita negricioasa, de doua kilograme sapte sute, si o liniuta in dreptul numelui tatalui in certificatul de nastere.

Dupa sase luni, copilul era transferat in cresa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, iar dupa inca doi ani, Violeta ajungea in Centrul de plasament pentru minori "Sfintii Petru si Pavel", de pe Calea Dorobanti din Bucuresti.

Violeta Pocovnicu face parte din miile de copii care sunt in continuare abandonati anual la nastere, chiar si dupa Revolutie. Conform unui studiu realizat de Ministerul Sanatatii si UNICEF in 2004, situatia abandonului era aproape neschimbata fata de cea din timpul regimului comunist: aproximativ 2% din totalul nou-nascutilor erau lasati in maternitatile din Romania. Fusese deja luata sub indrumarea lui Cristian Slateanu, profesorul de muzica al centrului de plasament, un om pasionat care, spune Violeta, a renuntat la filarmonica pentru a-i invata pe copiii institutionalizati.

"Caministii, tiganii, au venit sa fure" - a fost primirea colegilor de care Violeta si inca vreo patru copii din centru au avut parte cand au inceput clasa intai, la scoala generala Nr.45. La serbari ii prezenta separat, ca fiind "grupul de la centrul de plasament", iar in pauze colegii nu inceteau cu tachinarile. A participat, de-a lungul timpului, la multe cantari cu corul, chiar si in strainatate, iar in clasa a treia, a fost mutata la liceul de muzica "George Enescu", unde a ramas pana la sfarsitul liceului.

Aici tachinarile legate de faptul ca Violeta era diferita au incetat odata cu inceperea clasei a noua, pentr... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro