De ce iubim americanii

Care e deosebirea dintre trenul de mare viteză Thalys Amsterdam-Paris, la bordul căruia vinerea trecută s-a urcat un atentator cu un Kalaşnikov (cum a trecut prin detectorul de metale, vom afla) şi zborul 93 al United Airlines, deturnat pe 11 septembrie 2001? Fericite culturile care au internalizat asemenea valori, curajul, solidaritatea, integritatea, demnitatea, iniţiativa, transmise de antrenorul de sport, de părinţi şi de comunitate fără să fie nevoie de ore de educaţie morală, de educaţie religioasă, de educaţie civică, şi de vizite la muzee (deşi merită).

acum 104 luni (26 Aug 2015)

Care e deosebirea dintre trenul de mare viteză Thalys Amsterdam-Paris, la bordul căruia vinerea trecută s-a urcat un atentator cu un Kalaşnikov (cum a trecut prin detectorul de metale, vom afla) şi zborul 93 al United Airlines, deturnat pe 11 septembrie 2001? Cel de ai doilea s-a prăbuşit cu 44 de pasageri, echipajul şi cei patru terorişti la bord langă Lacul Indian, in Somerset County, Pennsylvania. Sunt singurele două cazuri de tentativă de deturnare in care pasagerii au acţionat, au luat situaţia in propriile lor maini. Teroriştii au acţionat cu circa un sfert de oră mai tarziu decat in celelalte zboruri atacate ceea ce a făcut ca pilotul să primească un avertisment de la controlul aerian asupra riscului ca in cabină să pătrundă nişte intruşi. Vreo doi pasageri erau pe telefon- in zborurile americane, spre deosebire de cele europene, e demult permis- şi au aflat ce vedeau rudele lor la televizor, că două avioane déjà se loviseră de turnuri. Primul om care a acţionat eroic a fost un pasager de la clasa business, care a fost injunghiat- teroriştii nu aveau mitraliere, doar cuţite de hartie. In spate, pasagerii au discutat, şi-au luat rămas bun de la familii, şi au şi votat, după o scurtă deliberare, un curs de acţiune. Ei sunt cei care au sărit primii pe teroristul cu Kalaşnikov, urmaţi de un specialist in IT, englez de virstă mijlocie, un fel de inspector Barnaby ca infăţişare, care, cand a văzut magaziile cu cartuşe şi-a spus să mai bine mori făcand ceva- teroristul avea gloanţe destule ca să omoare tot trenul şi a sărit după el. De asta e şi un pic de destin la mijloc.

Dar altfel nu poţi să nu te intrebi ce fel de cultură e asta, anglo-saxonă, care creează asemenea oameni, atunci cand in ţările noastre, dacă un hoţ agresează o bătrană in autobuz,lumea nu ştie cum să se uite in altă parte ? Am imprumutat o Toyota veche de la un prieten, şi un cauciuc mi-a explodat pe autostradă.... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro