Vlad Eftenie: Fotografii transforma vibratia invizibilului in ceva palpabil

Vlad Eftenie: Fotografii transforma vibratia invizibilului in ceva palpabil

"Atunci cand faci fotografie de strada, lasi ceva din tine ca sa iei ceva de la ceilalti" Am plecat cu dilema asta de acolo si mi-am dat seama ca e vina mea. Pentru ca de intamplat se intampla intotdeauna ceva, dar depinde cat de deschis esti tu si cat de avid sa te conectezi. E o afirmatie destul de brutala pe care o fac, dar mie nu imi plac fotografii din Romania, pentru ca nu au o cultura necesara care sa poata tina rangul ideii de om de arta, de cultura, inainte de toate. Uite, la albumul de toamna, feedback-ul general a fost "Ai simtit si ne-ai facut si pe noi sa simtim!", nu ca sunt pozele frumoase, cu rosu si cu galben, ci ca se simte in ele ceva. Am invatat sa simt mai bine, acum, potentialul anumitor situatii, dar raman la fel de mirabil in fata descoperirilor, ca nu stii de acum cum o sa se vada lumea peste trei pasi. Tehnica m-a obligat sa nu prea mai apropii de oameni, ci sa caut coordonatele spatiale generale de tip peisaj si asa am ajuns sa explorez o noua latura, cea de peisaj urban. Cumva mi-e dor sa reincerc, eu faceam explorarile mele vizuale, de interior, de umbre si am vazut ca marii fotografi chiar recomanda alternarea stilurilor, ca sa poti sa ramai fresh in stilul tau de baza. Serena Williams a raspuns, la intrebarea "Cum faci sa reusesti serva de 200km/h?", "Incerc sa nu ma gandesc la nimic cand lovesc", ori exact despre asta e vorba: sa ajungi sa stapanesti un lucru atat de bine, incat sa nu mai fie nevoie sa gandesti cand il faci. Asadar, o imagine de impact trebuie sa fie bine realizata, ceea ce tine de compozitie, sa aiba un centru de interes, sa stim la ce ne uitam si sa trezeasca in privitor o reactie emotionala, care nu trebuie sa fie neaparat pozitiva. Teoriile lui legate de zen si de momentul decisiv sunt esentiale si mai mult de atat e greu sa inventezi, insa eu mi-am propus sa duc mai departe teoria si am mai pus niste ingredinte in formula lui si am creat momentul de gratie. Acum mai am alte lucruri pe care mi le doresc: vreau sa ma apuc sa studiez muzica, sa invat sa cant la chitara pe care o am de multa vreme si aveam nevoie de instructor care sa ma ajute. Era un inceput de iarna, dupa un concert "Om bun", la teatrul "Ion Creanga", zici ca la sfarsit se va fi terminat concertul cu Pasarea Colibri si eu adoram sa merg si sa stau cu ei in culise, de asta si mergeam sa fac poze, de fapt. N-am mers 100 de metri, cand, sub un felinar de pe strada, un nene avea infasurata de gat o tuba statea singur in noapte, fara sa se arate deranjat deloc de ninsoare.

acum 89 luni (17 Jan 2017)

>

Primul lucru pe care il poti observa discutand cu Vlad Eftenie e acela ca este atipic vremurilor in care traim.

Cum deosebesti o zi buna de fotografiat de una nu prea multumitoare?

E foarte simplu: asa cum deosebesc orasele care-mi plac fata de cele care mi-au spus mai putine lucruri, adica in functie de calitatea demersului fotografic. De exemplu, am fost la Lisabona, am tras 39 de filme si n-am stiut ce sa fac cu niciuna dintre poze, in timp ce la Paris, daca trag un film, cred ca fiecare imagine imi spune ceva. Nu depinde neaparat atat de loc, cat de mine. Totul se leaga de Paris la mine, pentru ca acolo experimentez. In prima zi am tras noua filme si am zis ca e excelent, a doua zi sapte, a treia zi cinci, a patra zi trei, a cincea zi un film si un pic si in a sasea zi nu am putut sa termin un film si m-am intrebat: s-a intamplat ceva sau fizic nu se mai petrece nimic imprejur? "Atunci cand faci fotografie de strada, lasi ceva din tine ca sa iei ceva de la ceilalti" Am plecat cu dilema asta de acolo si mi-am dat seama ca e vina mea.

Pentru ca de intamplat se intampla intotdeauna ceva, dar depinde cat de deschis esti tu si cat de avid sa te conectezi. Conectarea asta depinde de consumul energetic, iar la asta n-o sa se gandeasca nici un fotograf, ever. Ca atunci cand faci fotografie de strada, lasi ceva din tine ca sa iei ceva de la ceilalti si ceea ce lasi din tine se va regenera, la un moment dat, altfel. Asa ca nu orasul nu-ti mai da, ci tu devii din ce in ce mai putin capabil, obosit sau mai putin receptiv. Un loc in care ma duc si zic "A, e OK" difera de unul in care merg si zic "Super poza, fii atent!" si daca am gasit ceva, depinde de mine cum am vazut. Acum, reintorcandu-ma, poate ca toate locurile au ceva de zis. Depinde de fiecare ce vede si fiecare ne regasim intr-un fel anume intr-un loc anume.

Practic, vorbim despre zile in care simti mai bine o poza si de zile in care poate nu reusesti sa te ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro