VIDEO Incendiu puternic la o cladire a spitalului din Segarcea: 200 de metri patrati mistuiti de foc

VIDEO Incendiu puternic la o cladire a spitalului din Segarcea: 200 de metri patrati mistuiti de foc

"S-a intervenit cu sase autospeciale de apa si stingere, doua de la Segarcea, patru de la Craiova, utilaje de la primarie, o instalatie de ridicat si o autoscara de la Craiova.

acum 89 luni (2 Jan 2015)

Incendiul a izbucnit in jurul orei 17.00, la acoperisul unei anexe a Spitalului Segarcea unde erau depozitate fisele pacientilor depistati cu virusul HIV, dar si mai multa aparatura medicala, pacientii aflandu-se intr-un alt corp de cladire, potrivit Mediafax. Focul a fost observat de paznic, iar imediat s-a intervenit pentru evacuarea aparaturii medicale. Paznicul a observat focul si s-au anuntat pompierii, iar medicul de garda a organizat evacuarea calculatoarelor", a declarat managerul Spitalului Segarcea, Doru Gofita, potrivit aceleiai surse Flacarile au cuprins acoperisul spitalului pe o suprafata de aproximativ 200 de metri patrati, informeaza B1 TV. In sprijinul acestora de la Craiova au fost trimise alte patru autospeciale de la Inspectoratul petnru Situatii de Urgenta Dolj, precum si un utilaj ale primariei, interventia fiind dificila din cauza ca era inghetata instalatia hidraulica a autoscarii. "S-a intervenit cu sase autospeciale de apa si stingere, doua de la Segarcea, patru de la Craiova, utilaje de la primarie, o instalatie de ridicat si o autoscara de la Craiova. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro