Viata dupa "Colectiv". Supravietuitoare: "Nu mai aveam piele pe maini. A fost un cosmar. Vina ne apartine tuturor, n-ar trebui sa mai inchidem ochii la nereguli"

Mi-am dat seama ca sunt o persoana extrem de norocoasa, ca traiesc, ca am posibilitatea de acum incolo sa ajut mai departe, sa lupt pentru un minimum de schimbare pe care pot sa il aduc. Stiu ca mi-e imposibil sa schimb ceva de pe o zi pe alta, dar chiar si daca exista doua persoane carora sa ma pot confesa, carora sa le pot spune prin ce am trecut si prin ce trec si acum si sa le spun ce ar fi bine sa facem pentru noi toti, ca n-o fac pentru mine, o fac pentru lume in general, sa nu mai sufere si alti tineri, sa nu se mai ajunga acolo, sa ne fie mai bine tuturor". "O sa ma descurc foarte bine" Desi la inceput i-a fost greu sa iasa in societate, in momentul acesta vede altfel lucrurile: "Nu are de ce sa imi fie rusine pentru ca a fost un accident, nu a fost vina mea si cu atat mai mult daca pot arata persoanelor cu care ma intalnesc ca a fost o tragedie pe care noi nu putem si nu avem voie sa o uitam, cu atat mai bine. E bine sa facem public lucrul asta, e bine sa atragem atentia, e bine sa se ia masuri, e bine ca lumea sa stie si sa nu se mai ajunga acolo. Nu vede de ce s-ar opri din a se mai bucura de micile placeri ale vietii, cu toate ca este constienta ca se expune aceluiasi risc ca si pana acum: "Singurul lucru pe care mi-l doresc eu este sa ma refac si sa duc o viata normala ca fiecare.

acum 40 luni (30 Apr 2016)

Tanara in varsta de 29 de ani se emotioneaza cand povesteste despre membrii trupei pe care ii cunostea si cu care era prietena: "Ii stiam de la facultate, prin fratele meu si de cand cantau in trupa .

Cand a inceput incendiul, nici ea nu se astepta ca acesta sa se extinda. Cand s-a trezit, a incercat sa iasa pe picioarele ei, fara sa loveasca persoanele care tipau sau gemeau in jur:

"Norocul meu a fost ca nu mi-au luat hainele foc. Am fost imbracata cu o rochita cu bretele, bretele care de altfel au si ramas ampretate pe mine, pot spune ca inca o port. Cand m-am trezit, ma zbateam sa ies fara sa lovesc alte persoane, pentru ca si ele tipau si gemeau. M-am ridicat pe picioarele mele, incercam sa imi dau seama ce s-a intamplat pentru ca toata lumea care iesea era neagra din cap pana in picioare, nu mai aveau piele, aveau hainele rupte, erau tipete in jur, urlete si fum.

Nici nu stia cat de grava este situatia in ceea ce o privea: "De la coate in jos vazusem ca nu mai am piele pe maini. Ma uitam la unghii pentru ca stiam ca le aveam date cu oja neagra, insa acum vedeam doar vreo doua unghii negre, una alba, nu stiam daca mi-a sarit doar oja sau sarise unghia cu totul".

Credea ca este arsa doar pe maini, unde isi vedea pielea curgand: "M-am rugat de cea de-a doua ambuianta sa ma ia, sa ma duca pana la spital. Credeam ca am doar mainile afectate si ca e de ajuns un bandaj sau niste creme, sa imi dea cu ele sa ma refac si sa merg acasa. In ambulanta incepusem sa ma lovesc la viraje si, desi nu simteam durerea, aveam o oarecare jena pe spate.

Cand a ajuns la spital, nu voia decat o crema sau sa o consulte si pe ea cineva, daca au timp, ca sa poata merge acasa. Cand a iesit din Spitalul Coltea, familia ei si prietenii nici nu au recunoscut-o si au confundat-o cu un alt baiat alaturi de care urma sa fie transferata. Din perioada in care a stat internata in Spitalul Militar nu isi aduce aminte foarte multe: "O doamna asi... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro