Viata de poveste a singurului roman care a ajuns vicepremier al Australiei. De ce a intrat in istorie cu porecla "Red Ted"

Viata de poveste a singurului roman care a ajuns vicepremier al Australiei. De ce a intrat in istorie cu porecla

De altfel, prin sistemul creat de Theodore, oamenii de rand au putut sa devina proprietari de pamant si de mine, iar muncitorii australieni au fost cel mai bine platiti din lume timp de zeci de ani. De atunci dateaza, de altfel o relatare inedita a vietii preotului Gheorghe Teodorescu de la Biserica Mavromol si a fiului sau, Basile, emigrat in Australia, cu referiri la premierul australian, pastrata in colectia de documente a Muzeului Judetean de Istorie din Galati. Intre 1846-1858 a fost catihet (responsabil ca pregatirea candidatilor la seminarele teologiece), iar intre 1858-1860 a fost protopop al tinutului Covurlui (care tinea de la Galati si pana aproape de Husi), calitate in care, pe langa administrarea vietii bisericesti, indeplinea si functia de ofiter al starii civile, judecand si procesele de divort.

acum 32 luni (3 Oct 2017)

Chiar daca multi se caznesc sa demonstreze contrariul, emigrantii romanii "priceputi si harnici" nu-s o "inventie" a zilelor noastre, caci dintotdeauna (cu exceptia perioadei "cortinei de fier", cand granitele au fost obstacole complicate) Romania a fost un teritoriu din care s-a emigrat pe capete. Am "exportat" mana de lucru bruta, dar am exportat si creiere, iar unii dintre cei plecati de aici au reusit sa atinga performante de exceptie in tarile adoptive.

Un astfel de exemplu este cel al lui Edward Granville Theodore, cunoscut si sub numele de "Red Ted", care la inceputul secolului al XX-lea a devenit o figura legendara a Australiei.

Interesant este faptul ca desi este celebru la Antipozi, Red Ted este practic necunoscut in Romania, cu toate ca, potrivit marturiilor istorice incontestabile, el este roman la origine, lucru cu care, de altfel, s-a mandrit mereu. Fiul unui corabier din Galati devenit cautator de aur

Edward Granville Theodore s-a nascut pe 29 decembrie 1884, in orasul australian Adelaide, dintr-o familie mixta, romano-irlandeza. Tatal sau, Vasile Teodorescu, era stabilit in Australia de circa patru ani, dar inca nu dobandise cetatenia, iar mama lui, irlandeza Annie Tanner, era sosita de foarte putin timp in noua ei tara.

Potrivit datelor consemnate in bigrafia lui Edward Granville Theodore (coroborate cu datele din evidenta Arhiepiscopiei "Dunarii de Jos") Vasile Teodorescu era cel de-al treilea fiu al preotului Gheorghe Teodorescu, protopoul Galatilor in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Vasile Teodorescu era un foarte apreciat maistru in constructia de corabii si, dupa un periplu de cativa ani prin mai multe porturi ale lumii, alege sa plece catre Australia, stabilindu-se in portul Adelaide. De la miner la vicepremier

Desi provenea dintr-o familie destul de saraca de emigranti Edward Granville Theodore ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro