Veteran de razboi de 103 ani: Tinerii nu mai au timp de odihna, patronii le-au rapit libertatea pentru niste banuti

Veteran de razboi de 103 ani: Tinerii nu mai au timp de odihna, patronii le-au rapit libertatea pentru niste banuti

Ochii nu-l prea mai ajuta, iar auzul l-a lasat de ceva vreme pe veteranul de razboi, asa ca tanti Maria e nevoita sa faca si pe "translatorul" si sa ii repete la ureche fiecare intrebare venita din partea curiosilor care vor sa afle ce-a patimit pe campul de lupta. Trece rapid de copilaria marcata de lipsa tatalui, care a murit in 1916, pe campul de lupta, in Primul Razboi Mondial, la viata de soldat.

acum 96 luni (17 Feb 2016)

La 103 ani, valceanul Gheorghe Balan este unul dintre putinii eroi ai tarii care se incapataneaza inca sa lupte pentru viata. Numele sau nu apare in vreun manual de istorie editat din 1989 si pana acum, dar faptele sale curajoase din Al Doilea Razboi Mondial vor dainui mult timp de acum incolo, macar in amintirea celor care au avut bucuria si ocazia sa-l cunoasca. Alaturi, la bine si la greu, i-a fost in ultimele sase deceniii Maria, femeia cu minte agera care se straduieste si acum sa aiba grija de gospodarie, desi a a trecut si ea 86 de ani.

Ochii nu-l prea mai ajuta, iar auzul l-a lasat de ceva vreme pe veteranul de razboi, asa ca tanti Maria e nevoita sa faca si pe "translatorul" si sa ii repete la ureche fiecare intrebare venita din partea curiosilor care vor sa afle ce-a patimit pe campul de lupta. Trece rapid de copilaria marcata de lipsa tatalui, care a murit in 1916, pe campul de lupta, in Primul Razboi Mondial, la viata de soldat. A plecat la razboi in aprilie 1944, cu Regimentul 2 Dorobanti, sa apere frontul de Est, pe linia Chisinau-Iasi-Targul Frumos. Cateva luni mai tarziu, in vara lui 1944, Gheorghe Balan si camarazii sai luptau morti de foame sa apere Iasul. Am ramas fara hrana si fara medicamente in timpul bombardamentelor, am luptat mai mult morti de foame. 28 de zile in trenul mortii La sfarsitul lui august 1944, soldatul Gheorghe Balan lua drumul Stalingradului, alaturi de mii de camarazi. Mai bine de trei saptamani a suferit de foame si sete, iar episodul l-a marcat chiar mai mult decat lupta pentru apararea Iasului. "Am mers cu trenul de marfa, fara un acoperis deasupra capului, cincizeci de oameni in vagon, de parca eram niste vaci. O luna de zile ne-au dat sa mancam peste sarat si pesmeti uscati, dar fara picatura de apa. Aveam noroc atunci cand se inlocuia apa la locomotiva, o data la cateva zile, ca ne strecuram si ne mai potoleam si noi setea. De sete, am ajuns sa ne bem si urina", mai spune veteranul de razboi. Gheorghe Balan a sta... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro