Vanatoarea de vrajitoare a fost unul din fenomenele emblematice in Evul Mediu, iar in secolul al XV-lea, practicile celor care se angajau sa le descopere si sa le pedepseasca erau extrem de populare. Judecatile erau conduse de autoritatile seculare ale statelor si, mai rar, de preoti si inchizitori. In alte cazuri, acuzatele erau duse la rau, legate de mani si de picioare si aruncate in apa. La finalul proceselor, in mod normal, femeile acuzate de vrajitorie erau pedepsite cu decapitarea si confiscarea averii, insa unii inchizitori au militat pentru pedepse mult mai drastice, care includeau torturi crunte si se finalizau cu arderea pe rug, pedepsele fiind considerate si "metode de salvare" a sufletelor chinuite. La inceputul secolului al XV-lea notiunea de Sabat al vrajitoarelor, de comuniune a acestor cu diavolul a devenit un element esential al proceselor. Tot de atunci a avut loc cea mai mare raspandire a relatarilor despre sabaturile vrjitoarelor, si datorita caracterului lor senzational si lasciv. Unele marturii dezvaluie cazul unei tinere care in urma torturii a marturisit ca timp de 18 ani si-a oferit trupul unui demon, pe care il slujea cu abnegatie.

Cum era explicat fenomenul vrajitoriei

Nenumarate femei au fost torturate si ucise in public sub acuzatii de vrajitorie. Sunt lucruri de care nu sunt niciodata multumite, dar de unul dintre ele, despre care ele nu spun, este pofta uterului. De aceea, de dragul indeplinirii poftelor lor, chiar si cu diavolii se insotesc", scria Heinrich Kramer, autorul Malleus Maleficarum (Ciocanul vrajitoarelor), din secolul al XV-lea. "Cand membrul nu poate fi atatat si nu poate performa actul sexual, este un semn al frigiditatii de la natura, dar cand este agitat si ajunge la erectie, insa nu poate performa, este un semn al vrajitoriei.

Tortura, nelipsita din ancheta

Femeile acuzate de vrajitaorie nu erau exceptate de la tortura si pentru ele au fost inventate ins... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro