UPDATE. Victor Atanasie Stanculescu a fost INCINERAT. A lasat in urma casete cu marturii de la REVOLUTIE

Citește și: Iliescu: Stănculescu a contribuit la succesul Revoluţiei şi la structurarea noilor instituţii ale statului roman Condamnat la 15 ani de inchisoare in dosarul "Revoluţiei de la Timişoara" - din care a ispăşit efectiv o treime - Victor Atanasie Stănculescu a fost degradat militar prin aceeaşi decizie.

acum 80 luni (22 Jun 2016)

Victor Atanasie Stănculescu a fost incinerat, miercuri, la ora 12.00, la Crematoriul Vitan-Barzeşti din Bucureşti. La ceremonia de incinerare au participat familia, prieteni şi apropiaţi ai fostului general, printre aceştia fiind fostul preşedinte Ion Iliescu şi Mircea Chelaru, fostul şef al Statului Major General al Armatei, transmite News.ro. Avocatul Cătălin Dancu a confirmat miercuri că Victor Atansasie Stănculescu a lăsat in urma sa casete care conţin mărturii, inclusiv despre ce s-a intamplat la Revoluţie, Dancu declarand că speră ca ele să fie făcute publice de către persoana mandatată prin testament să le primească, transmite Mediafax. "Cei care au fost din prima clipă in momentul Revoluţiei şi pană in momentul in care şi-a dat sfarşitul cred că ştiu la ce ar trebui să se aştepte şi vorbesc de o chestiune mai degrabă de moralitate faţă de societate decat de vreo răspundere penală. 'Vreau la Marea Neagră pentru că acolo am tot stat la exerciții militare, la aplicații, iar pe Marea Mediterană tot timpul mergeam pentru că aveam export de armament in Iraq', a relatat Marius Marinescu că i-a spus Atanasie Stănculescu, potrivit dcnews.ro. Implicarea sa in Revoluție și dosarele penale

Generalul a murit duminică seară in urma unor grave probleme de sănătate, la varsta de 88 de ani.

Citește și: Iliescu: Stănculescu a contribuit la succesul Revoluţiei şi la structurarea noilor instituţii ale statului roman

Condamnat la 15 ani de inchisoare in dosarul "Revoluţiei de la Timişoara" - din care a ispăşit efectiv o treime - Victor Atanasie Stănculescu a fost degradat militar prin aceeaşi decizie. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro