UPDATE: Ciolos l-a demis pe ministrul Culturii. Cine ii va lua locul

"Nu am să revin asupra acestei demiteri, pentru că modul in care un ministru operează și reacționează intr-o situație de criză cum este cea de la Opera din București este decisiv pentru capacitatea și credibilitatea sa de a-și gestiona domeniul și de a soluționa ulterior situații similare intr-un mediu profesional cum este cel al culturii. "Doresc să confirm interesul și determinarea de a continua procesul de reformare a acestui sector prin numirea doamnei Șuteu, pe care o cunosc de mai multă vreme și care a lucrat la programul de reforme al ministerului culturii. Faptul că, in mai multe şedinţe de Guvern, m-am pronunţat in favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor in cazuri de plagiat notorii şi că am reuşit să impiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi insemnat amanarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniştri care erau implicaţi", susţinea Vlad Alexandrescu in scrisoare, potrivit Agerpres.

acum 103 luni (3 May 2016)

UPDATE 16.28: Premierul Dacian Cioloș a scris, marți, pe Facebook,că regretă modul in care Vlad Alexandrescu a decis să iși incheie mandatul la Ministerul Culturii.

"Nu am să revin asupra acestei demiteri, pentru că modul in care un ministru operează și reacționează intr-o situație de criză cum este cea de la Opera din București este decisiv pentru capacitatea și credibilitatea sa de a-și gestiona domeniul și de a soluționa ulterior situații similare intr-un mediu profesional cum este cel al culturii. Regret totuși că am ajuns aici și mai ales regret modul in care domnul Alexandrescu a ințeles să-și incheie mandatul", a scris Dacian Cioloș

Cu toate acestea, el i-a mulțumit pentru "inițiativele bune pe care le-a avut in acest guvern" și a precizat că procesul de reformare va continua.

"Doresc să confirm interesul și determinarea de a continua procesul de reformare a acestui sector prin numirea doamnei Șuteu, pe care o cunosc de mai multă vreme și care a lucrat la programul de reforme al ministerului culturii. Voi cere noului ministru să se gandească rapid la un cadru legislativ care să permită unor instituții cum este Opera Națională să combine abordarea de repertoriu cu cea de program și să se deschidă spre colaborări internaționale, oferind și valorilor din Romania un statut social și financiar echilibrat in raport cu calitatea muncii lor. Vom continua cu inițiativele de subscripție publică pentru Cumințenia Pamantului, proiect pe care l-am susținut activ incă din momentul in care guvernul a decis să invoce dreptul de preemptiune. Doresc să fiu foarte clar: prin decizia pe care am susținut-o la sfarșitul anului trecut, Roșia Montană a devenit un sit de patrimoniu național categoria A, inclus in lista indicativă a Romaniei pentru patrimoniul mondial UNESCO și așa va rămane. Așa cum i-am spus și domnului Alexandrescu atunci cand a luat această decizie, trebuie să mergem... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro