UPDATE: Atac armat intr-o localitate doljeana, din apropiere de Craiova. Trei persoane, printre care si atacatorul au murit. Alte doua au ajuns la spital. Barbatul ar fi avut in subsolul casei un atelier de confectionat arme artizanale

In momentul in care tanărul și-a dat seama de acțiunea sa, ar fi incercat să se sinucidă cu aceeași armă, insă a scăpat cu viață și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, precum și un procuror din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Dolj care a preluat cazul.

acum 40 luni (3 Dec 2016)

UPDATE 21.30: Anchetatorii ar fi găsit un atelier de confecţionat arme artizanale in subsolul casei in care locuia atacatorul, potrivit primarului din localitate, potrivit Mediafax.

Primarul din Bucovăţ, comună de care aparţine Palilula, mai spune că nu ştia dacă agresorul locuia efectiv in localitate, sau se afla in vizită. Acum o lună bunica fetei a venit la primărie să le facă acte pe casă. Acum a avut o altercaţie cu cei doi pe care i-a omorat şi apoi a ieşit pe drum şi a tras după lume", afirmă primarul comunei Bucovăţ, Marius Cristian Tuţă. A avut o altercaţie minoră cu cei doi bărbaţi pe care i-a omorat şi a ieşit pe drum şi a tras după mai multă lume. A fost plecat cu concubina sa in Germania, iar acum o lună bunica fetei a venit la Primărie să le facă acte pe casă.

Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, Amelia Barbu, bărbatul care a tras cu un pistol artizanal asupra mai multor persoane din localitatea Palilula a murit. La spital a decedat şi fiul bărbatului ucis de către agresor.

Intre timp, numărul victimelor a ajuns la patru, alţi doi bărbaţi, unul rănit la obraz şi celălalt la antebraţ, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Craiova, potrivit unor surse judiciare.

Dosarul in acest caz a fost preluat de către Parchetul de pe langă Tribunalul Dolj.

--------

Un bărbat a deschis focul pe o stradă dintr-o localitate situată in apropiere de Craiova, cauzand moartea unei persoane și rănirea gravă a alteia, potrivit Agerpres.

Bărbatul era din Timiş, dar avea o relaţie cu o femeie din localitatea Palilula. Potrivit martorilor, bărbatul venise in vizită la prietena sa și ar fi avut o altercație cu un vecin al acesteia, motiv pentru care a scos un pistol și l-a impușcat pe respectivul bărbat și pe fiul acestuia, folosind o armă artizanală. In momentul in care tanărul și-a dat ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro