Unora le place Brahms

Azi si maine, de la ora 19.00, Orchestra Simfonica si Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijate de Cristian Macelaru, vor avea un program integral Johannes Brahms. Din perfectionismul sau proverbial si presiunea sociala constanta s-a declansat poate cel mai lung si framantat travaliu simfonic din istorie - dupa marturisirile autorului, nu mai putin de douazeci si unu de ani, precizare care tradeaza satisfactia epuizata a atingerii unui capat de drum, dincolo de care nu mai era nimic de demonstrat.

acum 98 luni (27 Jan 2016)

Azi si maine, de la ora 19.00, Orchestra Simfonica si Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijate de Cristian Macelaru, vor avea un program integral Johannes Brahms.

Bantuit de fantoma lui Beethoven

"Nu voi compune niciodata o simfonie! 1 de Brahms s-a facut auzita, nimeni altul decat Hans von Bülow s-a grabit sa o proclame drept "A Zecea a lui Beethoven", apreciaza muzicologul Mihai Cojocaru. Trecusera nu mai putin de cincizeci si sase de ani de la aparitia Simfoniei cu cor, si cultura muzicala germana deplangea decaderea marilor genuri absolute, in favoarea mariajului cu poezia. Privind inapoi, Brahms nu a reprezentat o revigorare, ci mai degraba o confirmare singulara, prin atributul geniului, a unui sistem de gandire in care nu mai credeau decat putini.

Desi inca nu purta barba, Brahms devenise deja o figura serioasa a secolului al XIX-lea si singurul compozitor de la care se mai astepta o simfonie memorabila. Din perfectionismul sau proverbial si presiunea sociala constanta s-a declansat poate cel mai lung si framantat travaliu simfonic din istorie - dupa marturisirile autorului, nu mai putin de douazeci si unu de ani, precizare care tradeaza satisfactia epuizata a atingerii unui capat de drum, dincolo de care nu mai era nimic de demonstrat. Intr-adevar, desi a mai realizat trei opusuri de gen la fel de consistente, nu se poate vorbi de o evolutie, asa cum se intampla sistematic la clasici. (…)

Caracter aspru, interiorizat, dar mucalit si jovial, compozitorul ii transcrie pe marginea unei carti postale prietenei sale de-o viata, Clara Schumann, o melodie pe care tocmai o auzise intr-o drumetie montana: «De sus, din munti, de jos, din vai, te salut de mii de ori!». Acest cantec simplu, popular, intonat de corn in introducerea lenta a partii a patra, devine pivotul transformarii intregii simfonii, intr-un scenariu beethovenian per aspera ad astra, caruia compozitorul ajuns la maturitate ii adauga o tusa bucolica.

... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro