Unde a disparut bricul Mircea
Cum velierul apartine Academiei Navale "Mircea cel Batran", i-am cautat pe reprezentantii acesteia si asa am aflat ca omul care cunoaste cel mai bine aventura bricului de ciocolata este Mihai Geantau, sef de echipaj pe adevaratul velier Mircea. De fapt, Mihai Geantau este unul dintre cei care a navigat cel mai mult pe nava scoala, unde a ajuns dupa terminarea facultatii, si de pe care a plecat abia la pensie. Cu o usoara urma de regret in glas, marinarul a recunoscut ca macheta a fost servita, ca un tort (ceea ce de fapt si era) de catre romani si americani, in Baltimore.
O macheta de ciocolata a celebrului velier romanesc a calatorit peste ocean, apoi i s-a pierdut urma.
Celebra nava-scoala a Marinei Militare se pregatea, in anul 2004, de al doilea sau voiaj transaltantic. Calatorea spre Baltimore, Statele Unite ale Americii, iar pentru a marca momentul, dar si pentru a le trimite americanilor un cadou, maestrul in arta culinara Silvian Miron a avut ideea sa construiasca o replica de ciocolata a bricului Mircea.
"Am lucrat alaturi de patru persoane, timp de circa doua luni si jumatate la macheta", ne-a povestit maestrul. Silvian Miron a cerut schitele bricului, care se aflau la Academia Navala "Mircea cel Batran", le-a obtinut si s-a apucat de munca. A fost extrem de atent la detalii. La final, a iesit o adevarata opera de arta. Maestrul nu o spune direct, nu foloseste aceste cuvinte cand il intrebi, dar se simte din pasiunea cu care vorbeste despre bricul Mircea de ciocolata. Cofetarul nu stia nimic sigur de soarta machetei, iar povestea nu a mai spus-o nici unui alt jurnalist pana acum. Cum velierul apartine Academiei Navale "Mircea cel Batran", i-am cautat pe reprezentantii acesteia si asa am aflat ca omul care cunoaste cel mai bine aventura bricului de ciocolata este Mihai Geantau, sef de echipaj pe adevaratul velier Mircea. Bricul de metal, daca putem spune asa. De fapt, Mihai Geantau este unul dintre cei care a navigat cel mai mult pe nava scoala, unde a ajuns dupa terminarea facultatii, si de pe care a plecat abia la pensie. O viata de om pe mare. Desi trecuse mult timp, seful de echipa si-a amintit imediat despre ce este vorba. Nu avea cum altfel, deoarece a fost unul dintre cele mai inedite cadouri pe care le-a oferit oaspetilor pe care i-a vizitat.
Primul lucru la care s-a gandit cand a vazut bricul de ciocolata a fost "cum il vom transporta intreg pana in Baltimore". "Era pus pe o bucata de oglinda. "Bricul a trecut prin cea mai mare furtuna pe care am intalnit-o eu in viata mea", marturiseste ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro