>

Am mai ramas acolo o vreme, din inertie, nu stiu cat, minute, secunde, fara sa ne putem lua ochii de la dulapurile de bucatarie care se inclinau in stanga si in dreapta, mai flexibile decat le-as fi crezut vreodata. Cand unul din dulapuri s-a deschis si de acolo a izbucnit un brat de farfurii albe, in zbor, noi deja eram in hol. Ce ciudat, mi-am zis, traiesc un cutremur, primul meu cutremur adevarat, nu ca ala din `90, cand doar s-a deschis o usa la o servanta si au cazut niste prosoape. Imi era greu sa stau in picioare, de parca m-as fi aflat intr-un lift care se balansa la nesfarsit in sus si in jos. M-am trantit pe pamant, in curte, printre dalii, uitandu-ma la casa care pur si simplu vibra, la zidurile ei zdravene care stateau sa pocneasca la incheieturi, la doua geamuri sparte care se balanganeau fara speranta.

Era un vuiet si un cor de animale inspaimantate sau poate eram doar noi, si atunci m-am gandit sa-mi scot telefonul. O sa filmez si o sa pun pe internet, mi-am zis in vis, cu o parte a creierului stiind ca nu e real, cu o alta parte ingrozita ca mi-a venit ideea asta stupida sa filmez un cosmar, la propriu sa filmez un cosmar, atat de defecta poate fi lumea din care vin eu. Era un caleidoscop, in loc de o casa vedeam sase, minunate toate, ca si cum din spatele fiecareia iesea un curcubeu, toate locuite de oameni fericiti, vii si inalti.

"Mos Ene te iubeste", asa scrie pe o casa de pe strada Maica Domnului, mi-am spus in vis, si poate asa si este. Am continuat sa ma uit prin caleidoscop la trandafiri, la degetele mele din ce in ce mai mici, la genunchii inca neatinsi de lovituri, am intrat in casa avand cutia albastra la ochi si prin ea am vazut-o pe bunica-mea zambind de sase ori, din pat, la ea in camera, si am vazut, in mijlocul bucatariei, un nor de farfurii albe plutind deasupra podelei, nesparte, neatinse de gravitatie, rotindu-se incet in aer.

CITITI SI:

Va omor pe toti

Dupa ce imblanz... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro