>

In timp ce unii fac exces de zel dand cu ambele maini din prea plinul hambarului lor, altii mai saracuti, scobesc si ei pe unde apuca pentru a pune cap la cap banii de tribut. O data la cativa ani, cate un parinte se revolta si pune in gura presei ceea ce toata lumea stie dar nu vede: tributul reclamat de dascalime e prea mare! Ciufuleala tine vreo trei zile, dupa care dascalii isi scot iar in piata publica listele cu pofte, parintii se pun iar pe alergat iar portofelele schelalaie iar jalnic prin magazinele de lux.

Stateam cu ani in urma la o cana de vorbe cu un dascal roman. Imi amintesc si acum mirarea lui cand i-am spus ca diplomele ce le obtinusem la facultati prestigioase din Franta nu m-au costat nimic. Tu nu ai platit examenele, nu ai dat cadouri, nu ai cumparat cartile profesorilor, nu ai luat meditatii, nu le-ai facut atentii?". Dar uite chiar mi-am luat toate diplomele cu mentiuni, fara sa fi platit altceva decat taxa de inscriere platita de toti studentii in Franta. M-a privit crucis: pe el doctoratul l-a costat o excursie a profesorilor cu nevestele lor, mese la restaurant, un set de valize si cinci parfumuri. In acest sistem, nici un profesor nu trocheaza notele bune pe zorzoane si alte cadouri cu sclipici. Le inteleg amareala si tristetea atunci cand puiul lor e tratat incorect doar pentru ca "atentia" oferita doamnei nu e din aur.

Vom putea pune pretentiile dascalimii la zid doar atunci cand cheia care invarte motorul romanesc nu va mai fi "o mica atentie".

Am putea sa ii blamam pe profesori daca acestia ar trai intr-un sistem in care mita, bacsisul se gasesc doar la periferie si nu intim legate de structura de baza a societatii. Am putea sa ii blamam pe profesori in ziua in care functionarii si inspectorii ar rezolva problemele fara a freca unele de altele bancnote primite pesches. Cel care nu are nimic de dat este inexistent, invizibil, inodor si incolor. Cel care nu are nimic de dat este in afara jocul... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro