Trump vs. Clinton. Electorii decid cine va fi noul presedinte al Americii. Constitutia le permite sa schimbe rezultatul votului din noiembrie

De asemenea, un grup de susținători ai lui Clinton, cunoscuți sub numele de "Electorii lui Hamilton", au anunțat că nu vor vota pentru Clinton, ci pentru orice republican moderat care l-ar inlocui pe Trump. Delegațiile de electori sunt compuse in general din susținători ai partidelor, care in cazul republicanilor sunt uniți de opoziția față de o eventuală președinție a lui Clinton și nu există un consens cu privire la un candidat alternativ care să-l inlocuiască pe Trump.

acum 57 luni (19 Dec 2016)

UPDATE 17.30: Electorii s-au intalnit, iar procesul de votare pentru a decide care va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii a inceput. Cei 538 de electori vor vota in primul rand, in conformitate cu rezultatele din noiembrie in statele pe care le reprezintă, informează CNN.

Pentru ca Hillary Clinton să fie declarată caștigătoare, așa cum ar dori democrații, 37 de electori ar trebui să voteze altfel decat locuitorii statului din care provin. De asemenea, un grup de susținători ai lui Clinton, cunoscuți sub numele de "Electorii lui Hamilton", au anunțat că nu vor vota pentru Clinton, ci pentru orice republican moderat care l-ar inlocui pe Trump. Delegațiile de electori sunt compuse in general din susținători ai partidelor, care in cazul republicanilor sunt uniți de opoziția față de o eventuală președinție a lui Clinton și nu există un consens cu privire la un candidat alternativ care să-l inlocuiască pe Trump. Preşedintele nu este ales direct, ci de cei 538 de electori care reprezintă votul direct.

In mod obişnuit, votul din decembrie al Colegiului Electoral nu este de interes decat doar pentru caţiva, probabil profesorii de ştiinţe civice.

Mulţi dintre electori spun că au fost asediaţi de telefoane şi e-mail-uri. Un altul spune că nu va vota aşa cum a votat statul, iar electori din trei state americane incearcă să obţină autoritatea de a vota aşa cum ar dori personal. Victoria democratei Hillary Clinton in ce priveşte votul popular, dar nu şi cel electoral, şi incertitudinile cu privire la preşedintele ales Donald Trump au provocat un interes neobişnuit de mare pentru eveniment care este de regulă unul tangenţial. Cand alegătorii, de pildă, din Arizona, au votat la 8 noiembrie, mulţi dintre ei au crezut că votează pentru Donald Trump şi Mike Pence, dar ei au votat de fapt pentru Bruce Ash, Walter Begay şi alţi zece electori. Voturile lui Ash şi ale celorlalţi 537... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro