Copii fara suflare, oameni dragi descoperiti victime la un accident mortal, chipurile necunoscutilor care te bantuie si-n somn - sunt doar cateva dintre cele mai grele lucruri de dus intr-o cariera in sistemul de interventie de urgenta, din domeniul medical, politienesc, pompieristic. Am avut nevoie de saptamani de terapie. Nu treci peste trauma niciodata, doar inveti sa traiesti cu ea", s-a confesat pompierul de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea. Asa patesc, de regula, mecanicii de locomotiva. In dimineata de 17 august, in fata trenului pe care-l ducea de la Bucuresti la Constanta, s-a aruncat o mama de 28 ani impreuna cu cele trei fetite ale sale, pe care le tinea in brate si de mana.

"Eram intre Pasarea si Branesti, ma apropiam de o halta, cand au iesit brusc din padure si s-au aruncat in fata mea. Lucrez de 28 ani, dar asa ceva nu am mai intalnit", s-a confesat cu lacrimi in ochi mecanicul de locomotiva. Medicul de urgenta: "Imaginile mi-au ramas imprimate in minte si in suflet"

"M-a ajutat mereu faptul ca am povestit aceste cazuri care m-au marcat; le-am povestit cu colegii de fiecare data si a fost ca o psihoterapie pe care am facut-o unii cu altii. Imi amintesc ce senzatie am avut cand pacientilor decedati le sunau telefoanele pentru ca familiile aflasera de un accident de la televizor si stiau ca in microbuzul respectiv se afla cei dragi... Niciodata nu esti pregatit sa vezi acele imagini, sa auzi tipete de durere sfasietoare sau sa asculti ultimele vorbe ale unui om inainte de a-si da ultima suflare, nu esti pregatit sa auzi sunand obsesiv telefoane la capatul carora sunt rude ingrijorate care ar astepta o veste buna si poate ca ea nu exista", marturiseste dr. Alexandra Cojocaru, medic specialist in Medicina de Urgenta si in Anestezie-Terapie Intensiva.

Alexandra a lucrat ani de zile la SMURD, dar oricata scoala ai face, oricata pregatire psihologica ai avea, r... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro