N-am cum sa-mi dau seama cat de mare a fost regretatul Cristian Topescu in meseria de comentator, avand in vedere ca, atunci cand el si-a inceput cariera eu eram in scutece, iar mai apoi, cand el comenta Mondialul din 1994, eu abia intelegeam cinci cuvinte in romana. Pot sa inteleg insa aprecierea oamenilor de rand pentru Cristian Topescu, avand in vedere ca vocea sa a acoperit unele dintre cele mai mari performante din istoria sportului romanesc. Asa cum se spune ca pentru a face un interviu de exceptie, ai nevoie de un personaj de exceptie, si pentru a deveni un comentator legendar, asa cum a fost Cristian Topescu, ai nevoie de niste evenimente legendare: Nota 10 primita de Nadia la JO 1976, Mondialul din 1994, etc. Cu Cristian Topescu m-am intersectat profesional la ProSport, cand ziarul a fost cumparat de Ringier in 2003. Imediat dupa moartea sa, am vazut unele comentarii postate in mediul online despre cat mult au invatat unii de la Cristian Topescu in perioada ProSport. El a fost numit director si si-a asociat imaginea cu un brand care trebuia salvat cumva, dupa plecarea echipei conduse de cuplul Ioanitoaia - Tolontan. In perioada ProSport, Cristian Topescu era luat, periodic, peste picior de unii (nu toti!) dintre cei care acum se lauda ca au invatat enorm de la el. Pentru unii care sustin acum in texte lacrimogene ca au invatat enorm de la el, sportul insemna "Cat de mare o are N'Doye?" Iar cand toata tara era conectata la acel sfert de finala din Cupa UEFA, Rapid - Steaua (sper sa nu confund evenimentul), Cristian Topescu a trimis spre publicare pentru prima pagina un text intitulat "Calul, prietenul omului". Ceea ce se intampla acum cu moartea lui Cristian Topescu e continuarea aceluiasi trend scarbos care apare de cate ori se stinge cate o celebritate. Fenomenul a fost descris perfect de Liviu Iancu, intr-un editorial de exceptie "Despre morti, numai de tine!". Adica, avem un grup de oameni care abia asteapta disparitia unui personaj cu notorietate pentru... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro