Tineretea fara batranete a bunicului meu

Tineretea fara batranete a bunicului meu

Peste cinci minute am deschis-o din nou: tataie continua sa faca curse rapide intre cele doua colturi ale strazii, din ce in ce mai plin de puteri, pur si simplu din ce in ce mai tanar, schimbat, bucuros ca inca mai putea sa-si faca plimbarile, ca lucrurile nu se incheiasera, ca mai avea timp sa intoarca meciul, ca era acolo, atunci, prezent si ca din viata lui de aproape o suta de ani mai era inca.

acum 32 luni (9 Nov 2017)

Am luat semnul asta cu mine si m-am tinut bine de el ca de o promisiune. Bunicul a interpretat pe roluri acest mic dialog de sute de ori si de fiecare data rezultatul a fost emotionarea audientei, desi nu stiu exact din ce motiv.

In copilarie, tataie m-a luat cu el in plimbarile lui, mi-a aratat cum sa adun castane, m-a invatat ce e ala un atlas geografic si mi-a repetat de nenumarate ori capitalele lumii. M-a plimbat cu mintea prin regiunile inghetate, apoi prin China, prin Japonia, prin fosta Cehoslovacie, m-a pus sa repet "Akihito, fiul lui Hirohito", m-a invatat sa trag cu prastia dupa graurii din vie, sa fiu rabdatoare, sa nu mananc repede si sa beau mult ceai de urzica. M-a invatat sa vars putina apa jos, sub masa din curte, inainte de fiecare pranz, pentru sufletul unui mort, mi-a facut o sanie zdravana, un suport de brad, m-a dus si m-a adus de la scoala zi de zi in clasa intai, mi-a cules struguri, mere si smochine.

De ani de zile, pana acum foarte putin timp, tataie a obisnuit sa faca zilnic doua plimbari lungi, kilometrice, despre care spunea ca-l tin in viata. In ultimii lui ani, ramas fara bunica, a renuntat la mancarea nesanatoasa, la gatitul in oalele de aluminiu, la toate lucrurile despre care a citit ca i-ar putea face rau. A continuat sa mearga pe jos, sa citeasca ziarele, cu un singur ochi, sa se uite seara la 7 la stiri, apoi sa se culce devreme, iar dimineata, la crapatul zorilor, sa dea radioul foarte tare si sa-si faca exercitiile in curte. La fiecare intoarcere a mea acasa a continuat sa-mi puna aceleasi trei intrebari: la ce etaj locuiesc, daca m-am intalnit prin Bucuresti cu vreo ruda si daca mai stiu ceva de fetele lui Anghel.

Sa scormonesti prin amintirile legate de cineva mutat in alta lume e ceva la fel de greu cu a-i umbla prin dulapuri, acum, cand nu mai este, si a-i descoperi lucrurile pe care le-a atins fara sa stie ca e ultima data.

Suntem asadar cu cateva luni bune in urma, cand bunicul a avu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro