Surse: Premierul Ponta s-a internat la o clinica a familiei Erdogan

După ce la inceputul acestei luni toți ochii au fost ațintiți asupra premierului Victor Ponta odată cu punerea sub acuzare de către procurorii anticorupție, șeful Guvernului s-a aflat din nou in centrul atenției ca urmare a deciziei controversate de a participa la Jocurile Europene de la Baku, Azerbaidjan, eveniment boicotat de liderii europeni. "Chiar dacă ar fi la noi, nu v-am putea ajuta pentru că astfel de informații sunt extrem de confidențiale", a venit insă răspunsul de la directorul de relații publice al grupului Acibadem, Ana Herkmen. Citește și: Victor Ponta explică de ce s-a operat in străinătate Este problema premierului dacă a ales să meargă intr-un centru de excelenţă dintr-o altă ţară a mai spus chirurgul pentru Romania Libera Din punct de vedere medical, potrivit specialiştilor, o astfel de intervenţie implică un repaus de maxim o săptămană. Decizia primului-ministru de a se opera in Turcia, este tratată cu ințelegere de propriul partid, deși, acum nouă ani de zile social-democrații l-au criticat pe președintele de atunci, Traian Băsescu, pentru faptul că s-a operat de hernie de disc la Viena, considerand că este o dovadă de neincredere in sistemul sanitar romanesc.

acum 114 luni (16 Jun 2015)

UPDATE: Primul ministru, Victor Ponta, a postat un mesaj pe Facebook in care a subliniat că este bine și că se așteaptă să se recupereze complet pană in decembrie, deși operația a fost mai complicată decat anticipase.

Citește și: Prima reacție a lui Ponta, după operație

*****

Premierul Victor Ponta a ales să nu se opereze in Romania in urma unui accident la genunchi, ci să apeleze la serviciile unui spital privat din Istanbul.

După ce la inceputul acestei luni toți ochii au fost ațintiți asupra premierului Victor Ponta odată cu punerea sub acuzare de către procurorii anticorupție, șeful Guvernului s-a aflat din nou in centrul atenției ca urmare a deciziei controversate de a participa la Jocurile Europene de la Baku, Azerbaidjan, eveniment boicotat de liderii europeni. De aici, premierul a plecat direct spre Turcia, fără să anunțe oficial această călătorie, presa scriind că ar fi călătorit in avionul președintelui turc Recep Erdogan, și el prezent la Baku.

Motivul plecării in Turcia este o operație la genunchiul stang, informație care a apărut in spațiul public pe canale neoficiale, pentru că, oficial, primul ministru nu și-a mandatat niciun consilier sau purtător de cuvant să confirme sau nu plecarea in Turcia și să ofere publicului informații despre motivul presupusei călătorii.

Decizia premierului de a apela la o clinică privată din străinătate ridică, din nou, semne de intrebare cu privire la mesajul transmis opiniei publice privitor la increderea in sistemul de sănătate romanesc.

Purtătorul de cuvant: "Nu comentez"

Ieri, premierul trebuia să fie prezent la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde fusese citat pentru a da declarații in legătură cu acuzațiile de evaziune fiscală, fals in inscrisuri și conflict de interese. Insă, contactată de Romania liberă, aceasta a refuzat dialogul cu privire la motivul absenței... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro