Suntem ce mancam, traim ce gandim!

(Bineinteles ca exista si exceptii, dar acestea nu fac regula, fiindca nu vorbim despre cei care isi pastreaza aspiratiile spirituale indiferent de dificultatile fizice sau psihice, ci de marea majoritate.) Suntem obositi si, evident ca preocuparile care tin de hobby-uri (ca citesti, ca te plimbi, ca inveti o limba straina, ca tricotezi) sunt ultimele pe lista ta, daca nu, chiar inexistente. Apare nevoia de siguranta, pe care ti-o da in primul rand mediul familial, apoi cele de apartenenta de grup (familie, colegi, prieteni, organizatii), recunoasterea sociala, aceea in care ai nevoie sa fii recunoscut de cei din grupul din care faci parte, raportarea la celalalt unde primeaza increderea/respectul de sine si, nu in ultimul rand, nevoile rezervate dezvoltarii personale, autorealizarii, implinirii potentialului. Nutrientii sunt pe de o parte proteinele, carbohidratii, grasimile care constituie macronutrientii (necesari in cantitati mari, de exemplu grame), iar pe de alta parte, vitaminele si mineralele (micronutrienti, necesari in cantitati mici: mg si ug) pe care corpul le extrage din macronutrienti si pe care le prelucreaza in functie de nevoi. Pofta de cafea indica o lipsa de fosfor sau de sulf, pofta de cartofi cruzi sau de banane, lipsa de potasiu, pofta de nuci, carenta de iod, grasimi si B-uri etc.

acum 77 luni (16 Oct 2014)

A fi sanatos nu inseamna doar absenta bolilor, ci sa ai vitalitate. Cu alte cuvinte, sanatatea nu presupune doar lipsa durerii sau a tensiunii, ci si bucuria de a trai. Un corp sanatos te ajuta sa ai parte din plin de placerile vietii. Mintea nelinistita, ne face sa ne suprasolicitam, sa devenim agitati (ceea ce creeaza tensiune in corp), ne arunca in depresie (ceea ce suprima imunitatea).

Cu cat fizicul si psihicul sunt mai "tulburate" cu atat nu mai ai chef nici sa socializezi si nici sa te concentrezi pe aspiratii spirituale. (Bineinteles ca exista si exceptii, dar acestea nu fac regula, fiindca nu vorbim despre cei care isi pastreaza aspiratiile spirituale indiferent de dificultatile fizice sau psihice, ci de marea majoritate.) Suntem obositi si, evident ca preocuparile care tin de hobby-uri (ca citesti, ca te plimbi, ca inveti o limba straina, ca tricotezi) sunt ultimele pe lista ta, daca nu, chiar inexistente. Apar dezechilibrele comportamentale si alimentare, precum un regim dezordonat de viata, alimentatie haotica (combinatii incorecte, fara a tine seama de ingrediente si de influenta acestora asupra organismului, sau ore nepotrivite) care oscileaza in extreme: de la a nu manca mai deloc, la a manca in exces.

Prima etapa a piramidei

Pentru a ramane ancorat in realitate si constient de nevoile organismului, e bine sa fii in conexiune cu corpul tau. Ca sa obtinem armonie intre fizic, psihic si spiritual trebuie sa fim constienti ca ele sunt interconectate. Acestea cresc gradual in functie de mediul in care traiesti. La baza piramidei, sunt cele care tin de nevoile fiziologice primare (apa, hrana, adapost), pe care toti oamenii trebuie sa si le satisfaca pentru a putea supravietui. Apoi, in functie de mediul (social, cultural, spiritual) in care traiesti, nevoile devin din ce in ce mai "rafinate". Apare nevoia de siguranta, pe care ti-o da in primul rand mediul familial, apoi cele de apartenenta de grup (familie, colegi, prieteni, org... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro