Statul Islamic, aflat in deruta in Siria si Irak, se repliaza in desert si se intoarce la clandestinitate

Statul Islamic, aflat in deruta in Siria si Irak, se repliaza in desert si se intoarce la clandestinitate

In prezent, ea a pierdut 90% din acest teritoriu, inclusiv al doilea cel mai important oras din tara, Mosul, de unde a proclamat un "califat" de o parte si de alta a frontierei dintre Siria si Irak. Batalia se pregateste deja pe Valea Eufratului, iar diverse forte intentioneaza sa prinda Statul Islamic in cleste in aceasta zona care se intinde de o parte si de alta a frontierei dintre Irak si Siria - si anume cele ale regimului sirian, sprijinute de Rusia, fortele irakiene si FDS, sustinute de Statele Unite.

acum 67 luni (5 Sep 2017)

La sfarsitul lui 2014, aceasta grupare extrem de violenta, care a aparut in Irak, a cucerit o treime din aceasta tara petroliera. In prezent, ea a pierdut 90% din acest teritoriu, inclusiv al doilea cel mai important oras din tara, Mosul, de unde a proclamat un "califat" de o parte si de alta a frontierei dintre Siria si Irak. Este un teritoriu de trei ori mai mic decat cel asura caruia detine controlul regimul al-Assad in prezent - si anume 50% din aceasta tara devastata de razboi - si mai mic decat cel asupra caruia detin controlul fortele kurde (23%), adauga el. In Irak si in Siria, "proiectul guvernantei Statului Islamic este compromis, insa Statul Islamic nu este infrant", subliniaza insa Ludovico Carlino, un specialist in miscari jihadiste la Centrul de cercetare IHS Country Risk. Inclusiv pierderea orasului Rakka - un simbol alaturi de Mosul al proiectului "statului" jihadistilor - va avea "implicatii enorme pentru Statul Islamic in termeni de propaganda", considera Carlino, potrivit caruia gruparea se va replia in desertul irakiano-sirian. INTOARCERE LA CLANDESTINIATE Valea Eufratului, care se intinde din provincia Deir Ezzor, in estul Siriei, si pana la al-Qaim, in vestul Irakului, va deveni "platforma de lansare a insurectiei unui Stat Islamic revenit la clandestinitate", afirma el. Potrivit comandantilor coalitiei internationale impotriva Statului Islamic conduse de Statele Unite, intre 5.000 si 10.000 de combatanti si comandanti jihadisti au fugit deja de la Rakka pentru a se aduna aici. Statul Islamic "si-a transferat toate institutiile administrative" in aceasta zona, cu o lungime de 150 de kilometri, in care detine controlul incluisv asupra campurilor petroliere, a declarat pentru AFP Carlino. Petrolul este un bun pretios pentru grupare, ale carei "venituri petroliere lunare au scazut cu 80%, iar cele provenind din taxe si confiscari (au scazut) cu 79% fata de 2015", a dat el asigurari. Batalia se pregateste deja pe Valea Eufratului, iar diverse forte... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro