>

Dar orgoliul, ambitia prosteasca, teama de a ramine cu un dosar cu a.n., sau cine stie ce alte motive l-au determinat pe procuror sa promoveze dosarul in instanta. Iar aici, in instanta, unde avem pretentia si convingerea ca se imparte dreptatea, totul s-a intimplat asa cum nu ar trebui sa se intimple niciodata: cererile inculpatului, argumentarile apararii, probele in favoarea lui Tundrea au fost ignorate.

Am citit rechizitoriul intocmit de procurorii care l-au cercetat pe colegul lor, tot procuror. Dar cel mai pregnant se simtea in continutul acelui rechizitoriu sentimentul de jena, de rusine fata de faptul ca cel care facuse o asemenea mirsavie avea in continuare titlul de procuror. Iar din cite stiu eu, pina acum acel procuror nu a fost citusi de putin sanctionat. Pentru ca reparatiile morale si materiale, evident tardive, decise de justitia, de data asta dreapta, revin in sarcina statului, adica a noastra, a tuturor.

Nu exista pedeapsa mai mare pentru cei care lucreaza in domeniul aplicarii legii, fie ca vorbim despre politisti, procurori sau judecatori, decit aceea de a fi pusi pe aceeasi treapta cu cei care practicind aceste meserii se injosesc, se murdaresc iar prin faptele lor comise fie din prostie fie contra-cost, pateaza si imaginea celor care chiar servesc aceste meserii cu onoare, convingere si demnitate. Si in continuare ma voi referi la un al treilea: pericolul de a folosi aceasta eroare judiciara drept argument, precedent periculos, oprimare nedreapta si iarasi enumerarea poate continua, de catre cei care fac orice pentru a scapa de efectul, de consecintele faptelor lor.

Iar in situatia existentei unor astfel de erori judiciare, din fericire extrem de rare, nimeni nu-i poate opri sa le invoce.

Si daca o astfel de argumentare ajunge in fata unui magistrat care stie ca a gresit in vreun alt dosar, ca a ignorat vreo proba si astfel a intrat in vizorul unui organism de control...

M-am g... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro