Seful ASF, la Adevarul Live: Tarifele RCA nu vor depasi in urmatoarele sase luni media de la sfarsitul lui iunie. Pentru cei sub 25 de ani, sunt reduceri substantiale
Si facem asta prin directia noastra de protectia consumatorilor, avem un grup de dialog institutionalizat cu mai multe asociatii de protectia consumatorilor, avem social media si de acolo luam reactiile. La o prima notificata pentru tariful maximal, sa zicem pentru o persoana intre 30 si 40 de ani, este de 350 de lei sau este 500 de lei, nu poate sa depaseasca acesti 350 de lei sau 500 de lei, chiar daca tariful maximal este 610 lei. Daca nu am putut prin convingere, prin controale, prin verificarea modelelor actuariale, prin aia si prin aia, si care era functia specifica sefului sectorului de asigurari, vicepresedintelui pe asigurari si a echipelor de acolo, am trecut la urmatoarea etapa, sa activam, sa adoptam legea RCA, care are o prevedere cu privire la un calcul al preturilor de referinta pe care am fi pus niste limite de plus-minus. Atunci a aparut ideea ca pretul de referinta ar fi fost bun, dar ca, de fapt, nu mai avem timp pentru ca tarifele au evoluat foarte rapid si am decis sa activam articol din Legea Consurentei, care nu a mai fost activat niciodata, si sa introducem aceasta plafonare pe sase luni. Si din alte motive fata de cele pe care le prevede legea in mod expres, si acestea se refera mai mult la niste conditii de conformitate, se analizeaza lucruri care se intampla in piata si care erau aproape inevitabile, au nevoie de timp sa se aseze, fiind gasit responsabil pentru acestea. De exemplu, in loc sa discutam despre guvernanta ASF, invoca tot felul de ciorne de procese verbale, de asa-zise decizii controversate sau de interese financiare.
Principalele declaratii ale lui Misu Negritoiu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara DESPRE TARIFELE MAXIMELE ALE POLITELOR RCA PENTRU PERSOANE FIZICE As vrea sa sper ca situatia tensionata este dezamorsata. De fapt, aceasta actiune este menita sa duca la stabilizarea pietei si mai ales a tarifelor RCA. Este o problema pe care noi o discutam si incepem sa o rezolvam de aproape un an de zile. In tot acest exercitiu de luni de zile in care am discutat despre pafonarea tarifelor, dialogul cu persoanele fizice a fost destul de limitat. Sigur, au avut o putere de negociere mult mai mare, pe de-o parte, insa au fost si cei mai afectati. Acolo s-au inregistrat cresteri foarte mari, atat pe medie, unde sectorul a crescut cu peste 5+%, spre 55%, dar a fost mai ales o dispersie foarte mare, adica au ajuns polite RCA la peste 20.000 de lei. Este adevarat ca peste 20.000 de lei au fost in jur de 3%. Noi tratam protectia consumatorilor in special pe persoanele fizice si o tratam mai ales din perspectiva indeplinirii conditiilor din contractul de asigurare, in speta plata pagubelor, dar ne uitam, evident, si la conduita si stabilitatea primelor. Si facem asta prin directia noastra de protectia consumatorilor, avem un grup de dialog institutionalizat cu mai multe asociatii de protectia consumatorilor, avem social media si de acolo luam reactiile. Interventiile pe care le-am vazut, de genul Asociatia Service-urilor Auto, par destul de subiective si aproape ilogice. Pentru ca legea unui service ar fi sa aiba bani de reparatii, acest cost este inclus in prima de asigurare. Service-urile, pe de alta parte, se plang ca au intrat in faliment din faliment din cauza ca nu s-au platit reparatiile sau ca nu sunt bani suficienti ca sa faca reparatii. Or, o interventie de genul acesta pare subiectiva si cred ca nefondata pentru ca tarifele maximale pe care noi le-am calculat sunt actualizate la 30 iunie 2016. Cresterile pe politele pentru persoanele fizice, ca si pentru persoan... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro