Un document din 1946 dezvaluie, intr-un mod inedit, povestea unui tanar incasator comunal, nevoit sa isi dea demisia din cauza saraciei de dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial. 1/1942, cu cel mai profund respect aduc la cunostinta urmatoarele: Sus-numitul aduc la cunostinta ca nu mai pot indeplini serviciul ce-mi este incredintat si din care imi dau demisia, din urmatoarele motive", isi incepea tanarul scrisoarea. Eu cu salariu ce primesc de la aceasta primarie, in suma de 96.500 de lei, din care se retine 9.650 lei, zece la suta fondul de pensie, si 5.750 lei, impozitul pe salar, ramanand ca sa mai primesc suma de 81.100 de lei, cu aceasta suma nu pot sa traiesc sau sa imi cumpar nicio masura de porumb fata de scumpetea zilei in prezent", arata in demisia sa.

Incasatorul comunal transmitea in scrisoarea prin care isi inainta demisia ca nu isi mai putea exercita meseria, pentru ca din cauza drumurilor de munte talpile bocancilor i s-au distrus si nu isi mai permitea achizitionarea altor incaltari.

"Cum de la primarie nu mai primesc niciun alt venit in afara de salariul specificat mai sus, desi sunt numit in postul de incasator comunal de cinci ani, nu am primit nicio remiza din incasarile efectuate, rupandu-mi bocancii degeaba si ramanand in prezent descult, pentru a-mi cumpara alti bocanci trebuie sa fac serviciu 5 - 6 luni. In baza celor de mai sus aduc la cunostinta cu cel mai profund respect ca nu mai pot indeplini serviciul, motiv pentru care imi dau demisia. Sunt om sarac de profesiune plugar, intr-un sat situat la o altitudine de munte neproductiva, de unde suntem siliti a merge sa ne aprovizionam mai mult de pe piata orasului. Eu sunt bolnav si de 10 ani am devenit inca-pabil de munca, pana in prezent sunt intretinut de fiul meu, cu numele Herban Banut, care face parte din clasa anului 1947, care a fost recrutat pentru a-si satisface serviciul militar. Sotia mea a murit, iar in prezent nu mai am pe ni... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro