"Scrisori catre Ema". Dragostea unei mame, intr-o carte

Si nu stiu de ce, citind "Scrisori pentru Ema", cartea Loretei Popa, am pasit cu sufletul printre ele cu aceeasi strangere de inima si sfiala ca atunci, pe aleea parcului, toamna, cand fiinta mea era impresurata din toate partile de frunzele cazute la pamant sau de cele care tocmai cadeau la cea mai mica adiere de vant, ca si cum in jurul meu se prabuseau in tacere destine necunoscute. Aici a reusit sa-si intinda cu adevarat aripile, sa aiba incredere in fortele proprii si mai ales a invatat sa lase dragostea de frumos si iubirea de oameni sa iasa la lumina impartasind-o cititorilor, indemnandu-i sa vada viata prin ochii ei.

acum 36 luni (29 Jun 2017)

Dan Puric scrie in prefata cartii, "Scrisori pentru Ema", publicata de Editura For You. Poate de aceea, copil fiind, atunci, ca si acum, am evitat in plimbarile mele, toamna in parc, sa calc frunzele cazute, sfiindu-ma parca sa nu mai lovesc inca o data fiinta lor lipsita de viata.

Si nu stiu de ce, citind "Scrisori pentru Ema", cartea Loretei Popa, am pasit cu sufletul printre ele cu aceeasi strangere de inima si sfiala ca atunci, pe aleea parcului, toamna, cand fiinta mea era impresurata din toate partile de frunzele cazute la pamant sau de cele care tocmai cadeau la cea mai mica adiere de vant, ca si cum in jurul meu se prabuseau in tacere destine necunoscute. Dar inaltimea cartii si sufletul ei tainic constau in faptul ca toate aceste rani de viata sunt imbratisate in mod discret de nebanuite suspine, ce dau muzica negraita din care cu totii, fara sa vrem, ne impartasim. Cazuri dramatice, ce nu sunt insa lasate sa piara de la sine in sinistra centrifugala a vietii, ci sunt chemate in virtutea unui suflet nobil si cinstit sa rostuiasca demnitatea pierduta a dragostei de azi.

Cartea intreaga este o clepsidra, in care curgerea firelor de nisip nu masoara timpul, ci numara parca in soapta atatea dureri nestiute, ca si cum eternitatea iubirii ar fi zgariata in tacere de nenumarate destine omenesti, sortite sa cada in uitare, nu inainte insa de a se lovi intre ele, masurand astfel vesnicia cu efemeritatea dureroasa a vietii lor, a subliniat Dan Puric.

Cum s-au nascut "Scrisorile pentru Ema"

In urma cu 25 de ani, Loreta Popa pasea pentru prima data pe holurile Casei Presei Libere, cum i se spunea imediat dupa revolutie, nestiind la ce sa se astepte, fara sa cunoasca lumea jurnalismului, fara sa fie sustinuta de cineva anume. Incet, incet a prins drag de aceasta profesie si a simtit ca fara ea i-ar fi cu siguranta greu sa respire. Zi de zi cunostea oameni de la care ave... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro