Scrisoarea unui medic rezident catre Klaus Iohannis: "Sunt zile in care un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic si psihic"

Scrisoarea unui medic rezident catre Klaus Iohannis:

Bursa nici macar nu figureaza in adeverinta mea de salariu sau pe fluturas, imi este greu sa inteleg prin ce mecanism o primim si de ce se face aceasta groaznica spalare de ochi care a vrut sa fie o crestere de salariu. Dar le este greu sa se abtina, asa cum pacientilor le vine greu sa se abtina sa nu ne reproseze ca ne miscam prea incet, ca asteapta mult dupa externari, ca ei nu vor sa fie vazuti de un rezident care nu are un halat calcat pe el, ci de un medic specialist. Dupa cativa ani in care te plangi constant ca nu mai poti, ca statul face abstractie de tine, ca guvernantii iti sterg ochii si pretentiile salariale cu o bataie de joc numita bursa, dupa ce auzim de la toata lumea, inclusiv de la fostul presedinte al Romaniei, sa plecam daca nu ne convine situatia, incepem sa mintim.

acum 83 luni (17 Jan 2015)

Gabriela Profir, asa cum se numeste tanara doctorita din Bucuresti, spune ca medicii rezidenti trebuie sa lucreze in conditii care depasesc cu mult imaginatia oamenilor din afara sistemului. Aceasta precizeaza in scrisoarea pe care i-a scris-o presedintelui Klaus Iohannis ca sunt zile in care "un covrig de un leu e prea mult", in timp ce simte ca este pe punctul de a claca fizic si psihic. Unii din colegii mei vor apuca sa doarma abia maine, dupa ce vor fi terminat cu externarile si internarile de astazi. Dupa ce cativa, destui, pacienti nemultumiti le vor fi vorbit urat, ca unor functionari publici care trebuie blamati pentru cum merge sistemul de sanatate. Dupa ce vor fi luat o cafea si un corn ca sa aiba energie sa se ratoiasca la alti colegi pentru a-i intimida si a obtine un loc la calculator, la care sa isi faca treaba cu imprimarea actelor de care au nevoie pacientii: externari, scrisori medicale, retete. Dupa ce vor fi sunat sau vor fi raspuns, cand reusesc sa aiba un minut liber, la apelurile sotiei/sotului ca sa vada ce mai fac cei de acasa. Am o colega insarcinata care refuza sa intre in concediu prenatal desi e peste puterile ei sa munceasca doar pentru ca salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient. De la o luna la alta nu raman cu bani, dar imi permit sa imi platesc chiria, mancarea, abonamentul de metrou. E adevarat, sunt un caz fericit si pentru ca dupa-amiaza muncesc intr-o clinica privata, unde consiliez pacientii in legatura cu stilul de viata sanatos, numarul de calorii si altele asemenea. Dar tot nu am bani sa imi cumpar un alt tensiometru, pentru ca cel vechi mi-a fost furat de pe sectie cand aveam stagiul de Pneumologie la Institutul "??Marius Nasta". Sunt 9 ani de cand am inceput sa o studiez, in ciuda tuturor betelor care mi se pun in roate. Ne dramuim banii ca sa ne ajunga pana la urmatoarea zi de salariu, dar ce sa vedeti? Unii dintre noi au noroc sa se poata imprumuta de la parinti/frati/surori/prieteni. Dar e singura varianta... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro