Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes: "M-am trezit cu mare surprindere ca si partidul comunist m-a felicitat pentru prima mea carte"

Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes:

Antonio Lobo Antunes a fost invatat sa citeasca de la varsta de patru ani, de catre mama. A continuat sa scrie, spre disperarea parintilor care si-ar fi dorit sa se ocupe mai mult de scoala si care credeau ca va ajunge pe strazile Lisabonei. Antunes a continnuat sa scrie in toate momentele in care nu trebuia sa opereze, in care nu trebuia sa se ocupe de bolnavi. Cand camarazii se pregateau sa il puna in cosciug, isi aminteste scriitorul, el le-a spus ca doarme si sa il puna mai bine in patul lui, ca sa dorarma in continuare.

acum 3 luni (16 May 2018)

Antonio Lobo Antunes a fost invatat sa citeasca de la varsta de patru ani, de catre mama. Cumpara ziarul pentru bunicul lui care incepea sa citeasca necrologul si sa rada in hohote pentru ca altii mureau mai tineri, la 40-50 de ani.

A inceput sa scrie inca de atunci, de mic copil, texte despre Donald Duck si Mickey Mouse, personajele care ii populau universul.

A continuat sa scrie, spre disperarea parintilor care si-ar fi dorit sa se ocupe mai mult de scoala si care credeau ca va ajunge pe strazile Lisabonei. E constient ca a avut o viata "aparata", lipsita de griji si pentru ca familia lui avea o situatie buna. Cand trebuia sa se inscrie la facultate, dorinta lui era aceeasi: voia sa scrie.

Nascut pentru a doua oara

Dupa studii, Antonio Lobo Antunes a ajuns intr-un spital londonez, iar la Craciunul din 1971, primea scrisoarea de incorporare.

Va servi in Angola pana in 1973, unde, dupa cum a marturisit, a ajuns sa ii omoare pe altii si era sa fie ucis.

"Inconjurat de cadavre, ma gandeam ca nu se va mai termina niciodata. Am cunoscut sentimente la care nu ma gandeam: camaderia, curajul tinerilor...erau niste pusti, soldatii aveau 20 de ani, iar ofiterii cu putin mai mult", a mai spus scriitorul.

Antunes a continnuat sa scrie in toate momentele in care nu trebuia sa opereze, in care nu trebuia sa se ocupe de bolnavi.

"Am alergat catre sarma aia ghimpata si am inceput sa plang de furie. Cand a ajuns acasa, si-a spus ca aceea nu e fata lui, iar sotia a inceput sa planga. Suferinta a avut si efectele ei pozitive, l-a ajutat insa sa scrie. In acel climat, dupa ce a fost refuzat de trei edituri care ii spuneau ca nu asa se scrie un roman, in '79, i-a aparut prima carte (Memoria de Elefante- n.r.) , "un mare succes, care a vandut o multime de exemplare".

Partidul l-a felicitat

Ca... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro