Scene absurde la Institutul de Medicina Legala: Carmen Palade a sterpelit trupul lui Dan Adamescu de la IML
Recuperarea trupului lui Dan Adamescu, decedat acum trei zile, a transformat Institutul de Medicină Legală in scenă de teatru absurd. Blatul, decis și organizat de șeful IML Contactat de către RL, legistul-șef al Institutului de Medicină Legală, Abdo Salem, s-a derobat de orice răspundere. Carmen Palade pune piedici inmormantării omului de afaceri Dan Grigore Adamescu Scrisoare deschisă din partea lui Alexander Adamescu, despre tatăl său: "Intregul lui univers s-a prăbușit atunci cand a fost acuzat de fapte penale de care nu era vinovat, fiind șocat de bestialitatea cu care adevărul a fost distorsionat"
Recuperarea trupului lui Dan Adamescu, decedat acum trei zile, a transformat Institutul de Medicină Legală in scenă de teatru absurd. In timp ce unii reprezentanți ai IML ii duceau cu vorba pe Cătălin Dancu, avocatul familiei Adamescu, și pe sora lui Dan Adamescu, conducerea Institutului a preferat pe altcineva.
Adică a dat trupul omului de afaceri lui Carmen Palade, fosta soție, care a cerut și a obținut divorțul in 2016, in ciuda faptului că fiul lui Dan Adamescu, Alexander, iși exprimase intenția clară și fermă să preia trupul tatălui său.
IML negocia cu familia, dar dădea trupul pe șest
Joi, Cătălin Dancu, reprezentantul familiei Adamescu, dar și sora lui Dan Adamescu s-au prezentat la Institutul de Medicină Legală pentru a revendica trupul lui Dan Adamescu. Pentru RL, Dancu a explicat ce procedură a urmat: "I-am prezentat legistului-șef Abdo Salem documente conform cărora il reprezint pe Alexander Adamescu, fiul decedatului, am pus la dispoziție și documente conform cărora Carmen Palade nu mai este soția lui Dan Adamescu, de care a divorțat anul trecut și am cerut să ne fie dat trupul. "Pe la ora 14.15, medicul legist Ștefan Dumitriu i-a inmanat lui Carmen Palade certificatul de deces, dar și trupul lui Dan Adamescu, fără să ne anunțe nimeni că, practic, nu mai aveam ce să așteptăm.", a adăugat Dancu.
Blatul, decis și organizat de șeful IML
Contactat de către RL, legistul-șef al Institutului de Medicină Legală, Abdo Salem, s-a derobat de orice răspundere. "Decizia de a preda trupul lui Dan Adamescu doamnei Carmen Palade a fost luată de toată conducerea.
Legistul Ștefan Dumitriu a refuzat să comenteze pentru RL, s-a rezumat la a declara următoarele: "Nu vă pot da nici un fel de relații.
Decizia de a oferi trupul lui Dan Adamescu fostei sale soții a fost luată de către directorul general al IML, Cristian George Curcă. Șefa sa din Cons... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro