Saptamana decisiva pentru ranitii din Colectiv

Plan de tratament special pentru 102 raniti La randul sau, coordonatorul Grupului de Interventie in Criza (GIC), psihiatrul Gabriel Diaconu, a explicat ca planul de recuperare, respectiv strategia pe termen scurt, mediu si lung, ii vizeaza si pe pacientii care au fost deja externati, dar care au nevoie de sprijin medical sau psihologic. Am identificat sase categorii de potentiali beneficiari: pacientii care sunt inca internati, cei care sunt tratati in strainatate, cei care au fost externati, familiile celor decedati, cei care au ajuns sa acceseze serviciile dupa tragedie si cei care au avut nevoie de sprijin psihologic", a explicat, pentru "Adevarul", doctorul Gabriel Diaconu.

acum 52 luni (7 Dec 2015)

In urmatoarele sapte zile, autoritatile trebuie sa stabileasca unde si cum vor fi tratati in continuare cei 27 de raniti in urma incendiului din clubul Colectiv, care au ramas spitalizati in Bucuresti. O parte dintre ei ar putea beneficia de tratament in clinicile de top din strainatate, pe cheltuiala statului, asta daca familiile isi dau acordul.

Insa chiar si pentru cei care nu vor lua calea strainatatii, comisia va stabili un plan de tratament, pe care tinerii il vor urma intr-unul dintre cele patru spitale partenere din Capitala. Totodata, cei care nu sunt din Bucuresti vor avea posibilitatea sa faca tratament in regim ambulator sau pot beneficia chiar de ingrijiri la domiciliu, unde e cazul. De asemenea, programul de recuperare medicala va fi integrat intr-un program comprehensiv de asistenta psihologica si sociala, atat pentru pacient, cat si pentru membrii familiei", a completat Sandesc, adaugand ca din comisie vor face parte inclusiv psihologi si asistenti sociali.

Plan de tratament special pentru 102 raniti

La randul sau, coordonatorul Grupului de Interventie in Criza (GIC), psihiatrul Gabriel Diaconu, a explicat ca planul de recuperare, respectiv strategia pe termen scurt, mediu si lung, ii vizeaza si pe pacientii care au fost deja externati, dar care au nevoie de sprijin medical sau psihologic. Vom centraliza dosarele de asistenta sociala si vom adapta agenda de nevoi pentru lunile si anii care vin. Am identificat sase categorii de potentiali beneficiari: pacientii care sunt inca internati, cei care sunt tratati in strainatate, cei care au fost externati, familiile celor decedati, cei care au ajuns sa acceseze serviciile dupa tragedie si cei care au avut nevoie de sprijin psihologic", a explicat, pentru "Adevarul", doctorul Gabriel Diaconu.

Ce servicii vor fi acordate ranitilor

Medicul a explicat ca cele patru unitati sanitare partenere alese de comisie sunt spitalele Floreasca, Bag... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro