>

Din pricina lui, a acestui maresal batran, care lupta pe toate fronturile cu imbratisarile duducilor tinere, avea sa fie pomenit Bucurestiul de doua ori in romanul de mai tirziu, "Razboi si pace". De la Bucuresti l-a adus tarul pe Kutuzov, instalandu-l in fruntea armatei care l-a invins pe Napoleon la Borodino. Peste ani, peste foarte multi ani, maresalul se intoarce in tara noastra sub forma unui bust, pe care il putem gasi si azi in curtea spitalului Filantropia, printre ai carui fondatori s-a numarat. "Toata seara am petrecut-o talalaindu-ma dupa fete", scrie acest tanar de 26 de ani in jurnalul sau, in care facea insemnari aproape zilnic. Despre tara in care tocmai ajunsese, sublocotenetul Tolstoi are, in contrast cu majoritatea camarazilor lui, o parere destul de buna. Iata ce noteaza in ziua de 11 iulie 1854 in Jurnal:

Mi-a disparut parerea prosteasca si nedreapta ce mi-o facusem la adresa valahilor, parere generala in toata armata, si pe care mi-am insusit-o de la nataraii cu care am avut de-a face pana acum.

Intr-o alta pagina de jurnal, viitorul mare scriitor noteaza: Am alergat dupa o muiere, cu toate ca-mi dadusem cuvantul sa nu mai imbratisez pe nimeni cel putin o luna, si chiar si atunci, numai in caz de dragoste. N-o face prea des, dar o face, si nu in caz de dragoste, de indragostire, mai exact. Ba la Giurgiu, ba la Moara Domneasca, ba la Buzau, apoi, Focsani, Panciu, Tecuci, Barlad, Vaslui, Iasi.

In ziua de 3 septembrie, Lev Nicolaevici paraseste, dupa aproape sase luni de stat in Romania, teritoriul de azi al tarii noastre. Dintre toate, retine pentru posteritate doar numele Zamfirei, o focsaneanca de felul celor ce-l priponisera pe Kutuzov la Bucuresti. A fost doar o noapte de dragoste. Mi-este pur si simplu drag sa-mi inchipui c-o parte din fiinta lui Tolstoi a ramas intr-o fiinta de aici, iar fiinta aceasta s-a multiplicat in alte fiinte, trecand pragul veacurilor pana in ziua de azi.

P.S: ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro