Regizorul Alexander Hausvater: "Sunt ca un jidov ratacitor, dar simt nevoia unui acasa"

Regizorul Alexander Hausvater:

Alexander Hausvater (65 de ani) s-a nascut si a copilarit la Bucuresti, dar tineretea si-a petrecut-o in Israel. In anii '80, m-am dus cu Florin Zamfirescu sa vad casa, doamna care o locuia m-a lasat inauntru, fantomele trecutului erau acolo si mai ales erau fantomele aniversarilor de ziua mea care erau create de parinti intr-un mod foarte teatral, cu decoruri, cu costume, cu teme, cu nu stiu ce... Asa ca, inca de cand eram copil, ea discuta cu mine carti care erau imposibile pentru un copil de 3 ani de discutat, si atunci era un fel de joc. Iar tata era poet si amandoi eram mari iubitori de teatru, de muzica si de sport. Dar chestia cu diplomatia era asa de importanta pentru el incat, cand eram pusti la Universitate si el era pe sfarsite, m-am dus si am invatat stiinte politice si, trei sau patru zile inainte de moartea lui, am venit cu un contract de angajare la Ministerul Afacerilor Externe, urma sa fiu al cincilea secretar al ambasadei Israelului in Angola. Ma vad ca un copil de 12-13-14 ani plecand de la scoala - eu am fost la o scoala englezeasca -, mergand la un fel de aeroport din Israel si uitandu-ma la oamenii care veneau de la Paris, Londra, Berlin... Un critic de teatru din Canada care ma ura a scris la "Hamlet"-ul meu de acolo o cronica pe patru pagini de ziar, in care cuvantul "Hausvater" era mentionat de 120 de ori. Copilul meu de aici, baiatul - este un baiat, este primul dintre copiii mei care va duce mai departe numele Hausvater -, este un fel de "soare" al meu, in care vad capacitati pe care niciodata eu nu le-am avut, curaj pe care niciodata eu nu l-am avut, calitati pe care eu niciodata nu le-am avut si nu le voi avea. Asteptarea mea de la el este sa ia tot ce e mai bun de la maica-sa, de la mine, si sa mearga mai departe decat departe. Ei nu au inteles si eu nu am vrut sa "inteleaga", pentru ca orice fenomen politic, de razboi sau de revolta nu e de inteles, nu se poate intelege. Am fost de-a lungul vietii mele alaturi de multi oameni care au supravietuit Auschwitz-ului sau inchisorilor staliniste, tatal meu a fost la inchisoare de doua ori: nimeni nu a inteles, niciun supravietuitor, nici de ce el a supravietuit, nici de ce a trebuit sa sufere.

acum 109 luni (1 Mar 2015)

Alexander Hausvater (65 de ani) s-a nascut si a copilarit la Bucuresti, dar tineretea si-a petrecut-o in Israel. Devenit regizor de teatru, a lucrat in Irlanda si in Canada, dar marele succes l-a obtinut dupa Revolutie, tot pe pamant romanesc, cu doua spectacole devenite antologice: "...au pus catuse florilor" (1990) dupa Fernando Arrabal, si "La tiganci" (1993) dupa Mircea Eliade. Regizorul, care se imparte acum intre Timisoara si Bucuresti, nu-si neaga ascendenta iudaica, dar spune ca simte nevoia unui loc pe care sa-l denumeasca "acasa".

Alexander Hausvater: Strada se numea Ionescu-Gion, zona Calarasi-Mantuleasa, care continua pe o strada numita Columbelor, si la sfarsitul strazii Columbelor era teatrul de vara TES (n. - Teatrul Evreiesc de Stat), la care ma duceam si eu...

Blocul in care m-am nascut apartinea tatalui meu si noi locuiam in el, intr-un fel de "penthouse".

In anii '80, m-am dus cu Florin Zamfirescu sa vad casa, doamna care o locuia m-a lasat inauntru, fantomele trecutului erau acolo si mai ales erau fantomele aniversarilor de ziua mea care erau create de parinti intr-un mod foarte teatral, cu decoruri, cu costume, cu teme, cu nu stiu ce...

Mama, o cititoare avida

Ce profesie aveau parintii dumneavoastra?

Mama se spune ca era prima femeie de afaceri din Romania. Era numita de parintii ei dupa Adelina Patti, care era o mare soprana a timpului respectiv si o actrita a filmului mut. Ea s-a oprit din lucru cand m-am nascut eu si dupa aceea, cand am mers in Israel, si-a schimbat meseria total si a devenit artist plastic.

Deci de la ea ati mostenit latura artistica...

Mama mea era o cititoare avida si avea totdeauna nevoie sa discute orice carte citea. Asa ca, inca de cand eram copil, ea discuta cu mine carti care erau imposibile pentru un copil de 3 ani de discutat, si atunci era un fel d... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro