Razboi de transee in Syriza

Marele test va fi adoptarea in urmatoarele saptamani a noului plan de peste 80 miliarde euro, un credit pe termen de trei ani, aflat in curs de negociere, si care urmeaza a fi prezentat in Parlamentul de la Atena la 20 august. Seful disidentilor din Syriza, Lafazanis, este comunistul care, alaturi de fostul ministru de Finante, Varoufakis, a urzit "planul B" de scoatere a Greciei din zona euro si trecerea la drahma, un plan perfect pentru Kremlin, care doreste distrugerea UE din interior.

acum 94 luni (31 Jul 2015)

La radio Kokkino, apropiat de stanga radicala Syriza, premierul Alexis Tsipras a revenit asupra diviziunilor din partidul sau, precizand ca daca nu are majoritate parlamentara va convoca alegeri anticipate.

Premierul grec se confrunta cu o fronda din ce in ce mai dura in sanul propriului partid, unde o aripa ii reproseaza ca a semnat la 13 iulie un acord cu creditorii care cer Greciei noi masuri de austeritate, in timp ce ansamblul campaniei electorale a Syriza s-a axat pe lupta contra austeritatii. La voturile parlamentare din 13 si 22 iulie, aproape 40 deputati s-au desolidarizat de guvern, ceea ce a dus la caderea majoritatii parlamentare sub pragul celor 151 voci cerute pentru adoptarea unui text. Marele test va fi adoptarea in urmatoarele saptamani a noului plan de peste 80 miliarde euro, un credit pe termen de trei ani, aflat in curs de negociere, si care urmeaza a fi prezentat in Parlamentul de la Atena la 20 august. Daca mai putin de 120 deputati din grupul parlamentar Syriza vor sustine textul, atunci Tsipras nu va avea alta alegere decat sa recurga la alegeri anticipate, pentru ca nu va avea sustinere pentru adoptarea de legi decat cu ajutorul opozitiei. Potrivit acestui scenariu, calendarul ideal pentru Tsipras va fi: incheierea acordului, adoptarea lui in Parlament si apoi congresul Syriza inaintea alegerilor de la sfarsitul lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie. De o parte, cel al lui Tsipras, care vizeaza continuarea negocierilor cu creditorii, inainte de toate pentru ca Grecia sa ramana in zona euro. De cealalta parte, viziunea aparata - din ce in ce mai puternic - de Panaiotis Lafazanis, seful curentului disident al Platformei de Stanga, care cere ruptura si iesirea din zona euro. Seful disidentilor din Syriza, Lafazanis, este comunistul care, alaturi de fostul ministru de Finante, Varoufakis, a urzit "planul B" de scoatere a Greciei din zona euro si trecerea la drahma, un plan perfect pentru Kremlin, care doreste distrugerea UE din... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro