Radu Paraschivescu: "Ma uit la fotbal ca un prost"
Combinatia aceasta de naivitate si bucurie, pe de-o parte, si munca temeinica, la granita cu birocratia, de cealalta parte este cea care poate fi regasita in intregul sau traseu biografic. Etapele vietii lui Paraschivescu au ceva in comun, indiferent de evenimentele pe care le cuprind: o curiozitate absoluta in fata noului, dublata imediat de o batatorire temeinica si cat se poate de serioasa, data prin exercitiu, munca si rabdare. Si-a schimbat de mai multe ori locul de munca, ajunsese la un moment dat sa lucreze si la Aeroportul Baneasa, desi avea o spaima de zbor teribila. DESPRE "SCUTIREA LA ROMANI Ati spus, de mai multe ori, ca una dintre cele mai puternice amintiri din copilarie se leaga de batutul mingii. Uitati-va la cum arata parcurile de astazi - terenuri cu suprafata sintetica pentru minifotbal, terenuri de baschet, de tenis etc. Si ganditi-va ca aveam o singura ora de sport pe saptamana la liceu, iar la facultate una la doua saptamani, ceva infim. "Cochetam cu ideea ca o sa ajung un fel de Cruyff" La mare, intr-un februarie neobisnuit de cald FOTO: ARHIVA PERSONALA Din interviurile pe care le-ati mai dat, am dedus ca au existat doua teme fundamentale care v-au ghidat copilaria: sportul si... De la ei am prins drag de fotbal si am contractat microbul. Tin minte, cand veneam de la Bucuresti la Lugoj, ca lasam bagajul si ma duceam direct in parc, la locul de batut mingea. I se contabilizasera toate golurile marcate, inclusiv cele de la gradinita si de pe maidan. "Nu plec de-acasa fara sa am la mine o carte" "Weekend Adevarul": As face un salt, de la fotbal, la carte. "TATA, LA 94 DE ANI, RECITESTE PLUTARH" Placerea lecturii a venit tot de la parinti? Da, am fost un devorator de carti de aventuri, de capa si spada. Eram terorizat de ideea ca trebuia sa vin zi dupa zi si sa petrec opt ore intr-un loc de care eram perfect strain. Am ramas la biblioteca de langa Muzeul CFR pana in aprilie 1990, cand un fost coleg de facultate m-a intrebat daca nu vreau sa vin la Biblioteca Nationala. Si cum majoritatea angajatilor de la biblioteca erau femei, munca de hamali au facut-o cei cativa barbati. Plus ca scrisesem traducerea de mana, pentru ca masina de scris mi se stricase, iar problema calculatorului nu se punea pe atunci. Un an si jumatate de chin si de relatie mizerabila cu directorul. SOTIA, "FUNDASUL DE MARCAJ" Cum mai aveti timp sa traduceti si sa scrieti, in conditiile in care, imi spuneati mai devreme, sunteti un devorator de fotbal? Daca niste oameni de dimensiunea asta pot sa se molipseasca de fotbal, e clar ca nu exista nicio ruptura intre cultura si sport. Banuiesc, nu stiu cum se petrece in realitate, ca daca sunteti recunoscut pe strada, e mai degraba pentru calitatea de analist sportiv decat pentru cea literara, de scriitor. M-am intins pe sezlong, relaxat, si mi-am spus: "Gata, o saptamana nu mai aud de Piturca, de Mutu...".
Stabilim intalnirea. "Pe la 11, asa, daca se poate, dimineata chiar nu sunt functional", ne spune Radu Paraschivescu. Iar interlocutorul nostru de astazi le consuma temeinic, cu o disperare care il face, uneori, sa aiba mustrari de constiinta. Radu Paraschivescu se uita la fotbal ca un copil dotat cu un aparat conceptual bine inchegat. Dar poate fi cea mai buna descriere a cuiva care-si petrece noptile asteptand, deopotriva, fotbal spectaculos si faze de joc pe care sa le poata analiza "hermeneutic", cum se amuza Paraschivescu. Combinatia aceasta de naivitate si bucurie, pe de-o parte, si munca temeinica, la granita cu birocratia, de cealalta parte este cea care poate fi regasita in intregul sau traseu biografic. Etapele vietii lui Paraschivescu au ceva in comun, indiferent de evenimentele pe care le cuprind: o curiozitate absoluta in fata noului, dublata imediat de o batatorire temeinica si cat se poate de serioasa, data prin exercitiu, munca si rabdare. Cum de s-a intamplat asa? S-a nascut acolo, a copilarit acolo, a facut scoala acolo si abia dupa casatorie s-a mutat la Bucuresti. Insa rudele mamei ramasesera acolo, asa ca ai mei m-au expediat si pe mine la Lugoj pana cand am inceput scoala. Era o varianta buna pentru toata lumea - nu sunt sigur daca si pentru unchiul si matusa mea.
S-a legat ceva din temperamentul acela banatean de dumneavoastra?
Nu sunt isteric de felul meu. Cat despre banateni, fara sa recurg la un cliseu si fara sa generalizez, as spune ca oamenii sunt mai asezati in zona aceea. Prin urmare, ceva-ceva s-o fi prins si de mine. Dar ce-mi amintesc marcant din perioada respectiva este ca priveam Lugojul ca pe un loc paradiziac. Lugojul nu e o atractie turistica si a murit in plan economic.
Ati mai fost de curand acolo?
Mai trec, o data sau de doua ori pe an. Dar vorbesc la telefon cu varul meu de acolo. Treptat, o parte dintre cei dragi, unchi si m... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro