PSD vrea sa-i oblige pe elevi sa poarte uniforme. Unul dintre initiatorii legii e deputatul AKM

PSD vrea sa-i oblige pe elevi sa poarte uniforme. Unul dintre initiatorii legii e deputatul AKM

Deputatul PNL Florin Roman, membru al Comisiei de Adminsitratie,si- aintrebat fanii pe Facebook cum ar trebui sa vopteze."Vom discuta un proiect de lege referitor la reintroducerea uniformelor scolare dorindu-se in acest sens intarirea disciplinei in invatamant, mentinerea decentei elevilor, precum si promovarea egalitatii de sanse.

acum 45 luni (20 Oct 2017)

"In ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepantele intre cetateni, respectiv elevi, privind situatia lor financiara. O parte din cetateni, putini la numar, avand o stare materiala buna si foarte buna, care le permite sa le ofere conditii deosebite copiilor lor, iar cealalta parte, in majoritate, au saracit, fiind saraci si foarte saraci. Consideram ca aceasta inegalitate, in special intre elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generatii", se arata in expunerea de motive a legii, semnata de mai multi parlamentari PSD, printre care si Catalin Radulescu, mult mai cunoscut ca "deputatul AKM". In primavara, intr-un interviu pentru "Adevarul", Catalin Radulescu spunea ca si-a pastrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revolutie si este pregatit sa o foloseasca din nou imporiva protestatarilor din Piata Victoriei.

Deputatul PNL Florin Roman, membru al Comisiei de Adminsitratie,si- aintrebat fanii pe Facebook cum ar trebui sa vopteze."Vom discuta un proiect de lege referitor la reintroducerea uniformelor scolare dorindu-se in acest sens intarirea disciplinei in invatamant, mentinerea decentei elevilor, precum si promovarea egalitatii de sanse. Proiectul este propus de parlamentarii PSD, dar acelasi guvern PSD nu sustine proiectul de lege, ceea ce in limbaj parlamentar inseamna ca proiectul are sanse mari sa fie respins.

Asa cum sustine si Florin Roman, Guvernul PSD a dat aviz negativ proiectului de lege. Numai ca nu Guvernul Tudose, ci Guvernul Grindeanu, care a trimis punctul de vedere in primavara. Intre timp, PSD si-a dat jos guvernul prin motiune de cenzura. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro