PSD da o noua lovitura ANI: 32 de parlamentari scapa de conflictul de interese
Agentia Nationala de Integritate mai preciza ca in perioada 2011 - 2015, Agentia Nationala de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care si-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, incalcand, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natura penala si administrativa: "In ceea ce priveste conflictele de interese de natura penala, in urma sesizarii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si trimiterea acestora in judecata, instanta a dispus condamnarea la inchisoare cu suspendarea pedepsei si interzicerea unor drepturi in 17 cazuri (dintre care 9 sentinte irevocabile). 301 din noul Cod Penal al Romaniei, potrivit caruia "fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pana la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica".
Initiativa legislativa depusa la Parlament, saptamana aceasta, este semnata de catre deputatii Florin Iordache, Daniel Florea si Marton Arpad si isi propune interpretarea articolului 38, alineatul 11 din Legea nr.
In articolul 1 al legii de interpretare se mentioneaza ca modificarea articolului 38, alineatul 11 din Legea 96/2006 se aplica dupa 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, Partea 1, a Legii 219/2013, din data de 5 iulie 2013, respectiv de la data de 21 august 2013.
Articolul 2 al propunerii legislative mentioneaza ca dispozitiile articolului 38, alineatul 11 din Legea 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor, asa cum au fost modificate prin Legea 219/2013, nu se aplica retroactiv si nu produc efecte juridice pentru actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite de deputati si senatori inainte de intrarea in vigoare a acestor modificari.
In plus, se mentioneaza ca "actele si faptele juridice incheiate sau savirsite, dupa caz, de deputati si senatori, inainte de intrarea in vigoare a acestor modificari la articolul 38, nu pot genera efecte juridice decat cele prevazute de legea 96/2006, in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii sau producerii lor, avand in vedere ca anterior modificarilor introduse prin Lege 219/2013, nu a existat nicio restrictie cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputatii si senatorii putand dispune fara nicio constrangere legala asuprea angajarii acestora.
Initiatorii mai precizeaza in proiect ca interdictiile impuse de acest articol 38 au intrat in vigoare si produc efecte incepand cu data de 21 august 2013.
Deputatii initiatori ai propunerii legislative justifica depunerea acestui proiect de lege de interpretare prin "situatiile ivite in practica, in care interpretarea interdictiei impuse parlamentarilor de a-si angaja membrii familiei ori r... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro