Proiect de tara

Altminteri, Romania, care avea simbo-luri revolutionare, drapel si un chip feminin fara egal inca de pe cand nici nu exista decat in planul idealitatii, care avea deja un "proiect" de tara prin gratia "Cantarii Romaniei" a lui Alecu Russo si care detinea un imn sacru daruit de Eminescu ("Ce-ti doresc eu tie..."), Romania, pe care insusi tanarul Cioran o vedea, riscand totul, cu o fervoare tragica amendabila in parte, dar de retinut ca expresie a unui tip de vizionarism romantic, exacerbat si, din pacate, nedemocratic, Romania va ramane pe mana te miri caror oameni de treaba care vor scoate la iveala o fituica pedestra, banala, lipsita de ethos-ul ce poate aduna in jurul unui document fundamental multimile de cetateni care cred si actioneaza.

acum 45 luni (5 Jul 2016)

Era si timpul, era si cazul: dupa un sfert de veac de tergiversari, varfurile Romaniei isi pun problema unui proiect de tara. Pentru cine nu stie - fiindca se tot vorbeste, de la o vreme, ba despre "tara noastra" si "tara lor" - ca aici ma refer la Romania; Pentru premierul Dacian Ciolos, proiectul de tara presupune "o abordare generala legat de ceea ce-si propune Romania pentru anii urmatori, ceea ce va defini Romania, ce vrea Romania sa dezvolte si cum vrea sa fie perceputa in Uniunea Europeana. Si acest proiect de tara va avea si o componenta economica". Las deoparte ca, la ei, insasi constitutia (aceeasi de la 1784 pana astazi) este chiar proiectul de tara. Sigur ca impreuna cu alte cateva documente programatice, de la doctrina Monroe ("America e a americanilor") pana la cele paisprezece puncte care au reorganizat lumea la sfarsitul primului razboi mondial. Dar, in esenta, constitutia lor este chintesenta proiectului lor de tara, acolo au spus esentialul despre ce pot fi, ce vor si chiar ce trebuie sa fie SUA si americanii. Cu ce identitate si cu ce statut se poate infatisa Romania - un stat destul de tanar si insuficient de cunoscut in articulatiile sale chintesentiale - in oglinda si in ochii restului lumii? Oare la ce se gandea premierul Ciolos pomenind, rapsodic, numai doua dimensiuni ale posibilului nostru proiect de tara: cea a integrarii europene si cea economica?

Planul este - ca de obicei, dar parca si mai aiurea - limitat la ceea ce inteleg politicienii prin natiune: la politicieni. Caci, zice dl Ciolos: "Proiec-tul acesta de tara coordonat de domnul presedinte (...) va implica si partidele politice si alte institutii cu rol in acest proces de gandire". Prin cine mai vorbeste natiunea, articulat, coerent, inteligent si imaginativ, astfel incat sa poata cuprinde intr-o sinteza atat trecutul, cat si viitorul statului nostru, alaturi de prezent? Nimeni nu pare sa se gandeasca la vreo dezbatere nationala, si nici la modalitatile cele mai potrivite... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro