Prof. univ. dr. Cristian Paun: "Investitorii straini asteapta acum sa vada ce se intampla cu Romania"

Dar vine si prin aceasta crestere a importurilor de completare, care trebuie sa tina in spate cresterea exporturilor romanesti, dar, de ce nu, si orice incercare a producatorilor romani de a tine pasul cu consumul crescut. - adica banii adusi de sarbatori, acasa, de romanii din diaspora) sunt foarte puternice pe final de an, dar, din pacate, se traduc in consum in plus si de multe ori in importuri mai mari, ce vor fi platite in lunile ianuarie-februarie. Ecartul de dobanzi, dobanzile, in general, sunt si ele cu efect asupra cursului de schimb, dar deocamdata eu zic ca nu au o influenta semnificativa pe cursul de schimb. Dar vine si prin aceasta crestere a importurilor de completare, care trebuie sa tina in spate cresterea exporturilor romanesti, dar, de ce nu, si orice incercare a producatorilor romani de a tine pasul cu consumul crescut.

acum 25 luni (20 Nov 2017)

Moneda euro s-a apreciat puternic inca de luni, 13 noiembrie, la 4,6495 lei. "Romania libera" a stat de vorba cu universitarul Cristian Paun despre cauzele acestei evolutii negative pentru moneda nationala.

RL: Care sunt motivatiile evolutiei negative a leului in raport cu moneda euro? Acestea sunt insa acum partial compensate de remitente, care, din pacate, se vor duce tot catre importuri.

Daca ne uitam la dinamica masei monetare dintre anii 2014-2017, vedem o dublare a cantitatii de lei pe care BNR a infuzat-o in economia nationala. Aceas-ta masa monetara in lei produce acum aceste efecte, aceste presiuni inflatio-niste, care, incet-incet, se transfera si la cursul de schimb. Cand masa ta monetara creste mai accelerat decat cea a tarii sau a grupului de tari cu care te compari, in cazul de fata Zona Euro, apare deprecierea cursului de schimb. Este o teorie economica de baza, se numeste teoria paritatii puterilor de cumparare. Chiar s-a vazut ca este o crestere-record, deocamdata pe date-semnal, care, din pacate, se face foarte mult pe consumul marit prin politica veniturilor, din ultima perioada, care nu poate sa fie prins din urma de productia locala.

Se vede acest lucru in cifrele existente, care indica si o crestere a exporturilor romanesti. Cand economia europeana, de care suntem legati in proportie de 70%, pe comert exterior, creste, automat si exporturile cresc. Numai ca exporturile romanesti se fac cu foarte multe importuri de completare: materii prime, subansambluri s.a.m.d. Crestem productia la export, dar, de fapt, importam motoare. Cresterea aceasta de importuri, pe care o vedem in ultima perioada, vine atat pe fondul unui consum intern puternic crescut, comparativ cu ce poate produce economia Romaniei. Dar vine si prin aceasta crestere a importurilor de completare, care trebuie sa tina in spate cresterea exporturilor romanesti, dar, de ce nu, si orice incercare a producatorilor romani de a tine pasul cu consumul crescut. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro