Presedintele interimar al PNL il contrazice pe Calin Popescu Tariceanu, care afirma ca este curtat de liberali: Nu i s-a propus presedintia formatiunii

Am această datorie să ofer și PNL-ului la nivel național, un astfel de proiect de dezvoltare politică, pentru o Romanie sănătoasă din punct de vedere economic și cu bunăstare pentru cetățeni", a mai spus Raluca Turcan. Orice altă formulă politică, aşa numita incercare de a forma o alinaţă de centru dreapta este o formulă pe care noi considerăm că nu avem cum să o onorăm.

acum 47 luni (17 Dec 2016)

Președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL), Raluca Turcan, a afirmat sambătă, că lui Călin Popescu Tăriceanu nu i s-a propus să preia președinția formațiunii. Precizările vin in contradictoriu cu cele ale liderului ALDE, care afirma, vineri, că a primit oferta de a conduce PNL.

"Am văzut intoxicări plecand de la propunerea pentru șefia Partidului Național Liberal către Călin Popescu Tăriceanu, pană la o așa-zisă disperare clamată de domnul Dragnea. Nimic din aceste lucruri nu este adevărat", a declarat Raluca Turcan, intr-o declarație de presă.

In opinia sa, PNL se poate relansa, ca urmare a deciziilor luate după rezultatele de la alegerile parlamentare. Am această datorie să ofer și PNL-ului la nivel național, un astfel de proiect de dezvoltare politică, pentru o Romanie sănătoasă din punct de vedere economic și cu bunăstare pentru cetățeni", a mai spus Raluca Turcan.

Totodată, ea a dat asigurări că liberalii vor continua eforturile pentru a obține un guvern de dreapta, in ciuda dificultăților.

"Continuăm efortul pentru a obține acest guvern de dreapta. este un efort, un proces de negociere și avem această datorie să incercăm.

Intr-o conferință de presă susținută vineri, Călin Popescu Tăriceanua declarat că i s-a propus să preia conducerea PNL.

"In campania electorală am anunţat că dacă vom obţine votul de incredere vom merge pe o alianţă cu PSD-ul. Prin urmare, fiind destul de clară majoritatea din Parlament, impreună putem să facem majoritatea necesară pentru a forma noul Guvern. Este de obligaţia noastră să respectăm voinţa majoritară. Orice altă formulă politică, aşa numita incercare de a forma o alinaţă de centru dreapta este o formulă pe care noi considerăm că nu avem cum să o onorăm. Sunt lucruri de care nu facem rabat, fiind lucruri definitorii pentru noi. Au fost numeroase incercări de a fi convin... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro