Premiile Nobel 2017 vor fi acordate luni la Stockholm pentru "cel mai mare beneficiu adus omenirii"

Premiile Nobel 2017 vor fi acordate luni la Stockholm pentru

Conform actului, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, in zilele noastre inseamna 1,702 milioane de coroane suedeze, adica 265 de milioane de dolari, au alcatuit un capital ale carui dividende anuale trebuie distribuite "celor care, pe parcursul anului precedent, au facut omenirii cele mai mari servicii", scrie nobelprize.org. Astfel, Academia Suedeza acorda premiul pentru Literatura, Institutul Karolinska pe cel pentru Medicina, Academia Regala suedeza pentru Stiinte se ocupa de premiile pentru Fizica si Chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian ofera premiul pentru Pace. Ele constau intr-o medalie, o diploma si o suma, care la inceput a fost in valoare de cateva zeci de mii de dolari, iar apoi a crescut la zece milioane de coroane suedeze (SEK). Medaliile pentru Fizica, Chimie, Psihologie sau Medicina si Literatura au fost modelate de sculptorul si gravorul suedez Erik Lindberg, iar medalia pentru Pace de sculptorul norvegian Gustav Vigeland. Laureatii de origine romana ai premiului Nobel sunt: medicul George Emil Palade, in 1974, Elie Wiesel a castigat premiul Nobel pentru Pace in 1986, Hertei Muller i-a fost acordat in 2009 premiul Nobel pentru Literatura, iar Stefan Hell a primit premiul Nobel pentru Chimie in 2014, alaturi de alti doi cercetatori.

acum 30 luni (1 Oct 2017)

Cei mai populari laureati ai premiilor Nobel sunt Martin Luther King Jr. Luni, de la ora 12.30, va fi anuntat laureatul cu Nobel pentru Psihologie sau Medicina.

Marti, de la ora 12.45, va fi anuntat castigatorul premiului Nobel pentru Fizica, iar miercuri, de la ora 12.45 laureatul pentru Chimie. Joi, de la ora 12.00, va fi anuntat castigatorul premiului Nobel pentru Pace.

Premiul Nobel pentru Economie, acordat in memoria lui Alfred Nobel, va fi anuntat luni, 9 octombrie, de la ora 12.45.

Data anuntarii celui mai asteptat, disputat si comentat premiu, cel pentru Literatura, inca nu este stabilita. Istoria Premiilor

Nobel a fost interesat de problemele societatii, de literatura, el a scris poezie si teatru, iar premiul pe care l-a instituit a devenit o extensie si o implinire a intereselor sale de-o viata. Pe 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel semneaza al treilea si ultimul sau testament la clubul suedez-norvegian din Paris. Cand a fost deschis si citit dupa moartea sa, testamentul a creat o mare controversa atat in Suedia, cat si in toata lumea, mai ales ca Nobel lasase mult din averea sa unui premiu. Conform actului, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, in zilele noastre inseamna 1,702 milioane de coroane suedeze, adica 265 de milioane de dolari, au alcatuit un capital ale carui dividende anuale trebuie distribuite "celor care, pe parcursul anului precedent, au facut omenirii cele mai mari servicii", scrie nobelprize.org. a cincea, personalitatii care a actionat cel mai bine pentru apropierea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, initierea si multiplicarea congreselor pentru pace". Din 1901, acordarea premiilor Nobel se bazeaza pe un sistem de nominalizari, coordonat de patru institutii. Astfel, Academia Suedeza acorda premiul pentru Literatura, Institutul Karolinska pe cel pentru Medicina, Academia Regala suedeza pentru Stiinte se ocupa de premiile pentru Fizica si Chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro