Premierul Victor Ponta preia interimatul la Finante. Sapte interimate intr-un mandat

Premierul Victor Ponta preia interimatul la Finante. Sapte interimate intr-un mandat

Pentru functia de ministru al Finantelor s-au mai vehiculat numele presedintelui Comisiei de Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan, al fostului ministru al Bugetului si actual viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Liviu Voinea, dar si al fostului viceguvernator al BNR, Cristian Popa. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.

acum 66 luni (20 Mar 2015)

Premierul a declarat, vineri dimineata, ca il asteapta pe Iohannis sa revina in tara pentru a se consulta cu acesta cu privire la numirea unui nou ministru de Finante. Potrivit unor surse guvernamentale, Ponta ar fi facut mai multe propuneri pentru functia de ministru al Finantelor, insa acestea au fost refuzate, astfel ca premierul a decis sa preia interimatul pana la gasirea unui nou candidat.

Iohannis a luat act de demisia lui Darius Valcov si a semnat decretul de numire a lui Victor Ponta in functia de ministru interimar al Finantelor.

Dan Manolescu, secretar de stat in Ministerul Finantelor, era una dintre persoanele carora Ponta le-a propus sa preia portofoliul Finantelor, insa acesta a refuzat. Manolescu (38 de ani) a intrat in Guvern in ianuarie 2013, sustinut de PNL, insa a fost mentinut ulterior de Ponta. De asemenea, si Cristian Socol, consilierul premierului, a refuzat propunerea lui Ponta de a fi ministru al Finantelor, potrivit unor surse guvernamentale. Pentru functia de ministru al Finantelor s-au mai vehiculat numele presedintelui Comisiei de Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan, al fostului ministru al Bugetului si actual viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Liviu Voinea, dar si al fostului viceguvernator al BNR, Cristian Popa. Ponta, sapte interimate intr-un mandat Este a saptea oara cand premierul Victor Ponta preia interimatul unui minister, dupa ce a condus Justitia de doua ori, Cultura, inca o data Finantele, Transporturile, dar si Ministerul Sanatatii. La Justitie, Ponta a fost interimar inainte de venirea Monei Pivniceru, in 2012, si in martie 2013, dupa plecarea lui Pivniceru la CCR, la tanc pentru a face numirile la Parchete. Ulterior, Ponta a mai preluat interimatul Ministerului Finantelor dupa plecarea lui Daniel Chitoiu, iar dupa ce a fost parasit si de UDMR, Ponta a condus o perioada indelungata si Ministerul Culturii. Joi, premierul Victor Ponta a anuntat ca a... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro