Pragul psihologic Sova. Inapoi la 16 noiembrie

"As vrea foarte mult ca noi, ca un partid de stanga, sa intelegm ca s-a gresit cu acel Cod Penal asumat al domnului Predoiu, iar juristii nostri sa vina cu propuneri prin care, fara jena ca vor tipa unele ambasade sau vor striga unii deontologi apropiati de vechea putere, s-o spunem extrem de clar ca avem nevoie de legi care sa faca dreptate si nu razbunare", grait-a conu' Georgica, detinator in ultimii cinci ani al calitatii de membru in mai multe comisii parlamentare. Pe aceia dintre noi care consideram - poate naiv, dar cu siguranta in mod onest - ca un prag psihologic de netrecut este si acela ca un parlamentar suspectat de coruptie si de distrugere de probe, aflat in stransa relatie cu prim-ministrul tarii, nu poate fi salvat de obiectivul arbitraj al unei puteri distincte a statului de drept, cum este justitia.

acum 107 luni (21 Mar 2015)

De ce s-ar putea ca Sova sa devina echivalentul unuia dintre cele mai grave episoade de subminare a statului de drept?

Din contra, l-a pus in aceasta lumina o suita de fapte reprobabile care, din punctul de vedere al procurorilor anti-coruptie, reclama arestarea sa preventiva.

Iar cat timp cercetarile au dus, in cazul lui, nu doar la concluzia ca poate fi lesne incadrat in armata coruptilor, ci si in batalionul distrugatorilor de probe vitale pentru un dosar penal, parca iti vine greu sa dai cu piciorul in solicitarea transmisa Parlamentului de catre procurori.

Ametiti putin de valul si ritmul anchetelor penale la varf, derulate de DNA, veti zice, poate, ca nu este Sova nici primul, nici cel mai de calibru ales ajuns intr-o asemenea situatie.

Odata trecuta aceasta linie rosie-rosie, in mentalul acelor politicieni care privesc infiorati cum procurorii DNA isi fac meseria, descatusati de vechile prejudecati specifice vechilor procurori din vechea Romanie, se va casca definitiv imaginea apocaliptica a unei prapastii cu forte de atractie gravitationala cum numai in gaurile negre din Univers mai pot fi intalnite.

*Pe de alta parte sunt cele profesionale - ele reies din calitatea de avocat-partener al avocatului de renume regional-mondial, acelasi Victor Ponta.

*In continuare, sunt conexiunile politice - puse in evidenta (cum altfel?) de statutul de membru PSD, de ministru in Guvernul Ponta si, la un moment dat, de purtator de cuvant al partidului condus chiar de Victor Viorel Ponta.

*In fine, sunt legaturile cu iz financiar-pestilential - banii care au curs de la Turceni si Rovinari, via Sova, spre mana lunga a omului-orchestra Victor Ponta (sume de care, azi, procurorii anti-coruptie au prea putine motive sa nu se declare interesati).

Ei bine, daca nici macar un asemenea personaj nu tine in maneca toate atuurile pentru a fi sprijinit in Parlament, chiar si pe stilul kamikaze, de catre prem... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro