Cu acelasi limbaj plin de intensitate, electrizant din romanul Asteptandu-i pe barbari, J.M.

In 1720, eminentul om de litere Daniel Foe o intalneste pe Susan Barton, candva naufragiata pe o insula pustie. Coetzee reconstituie aventurile celor trei personaje, intr-o naratiune densa si plina de suspans, al carei mesaj vorbeste despre "adevarul" povestirii, despre tentatia irezistibila a povestitorului de a-si pune propria amprenta asupra intamplarilor evocate.

"Pe Cruso nu-l judecam mereu asa de aspru. Intr-o seara, vazandu-l pe Faleza, stand cu soarele in spate, rosu, purpuriu, si cu privirile atintite spre mare, cu toiagulin mana si palaria mare, conica, pe cap, m-am gandit: Chiar este un personaj regesc; M-am gandit la valea de melancolie prin care trecusem, cand umblam de colo-colo, fara astampar, plangandu-mi nenorocirea. Daca eu trecusem prin aceasta suferinta, cat de adanca trebuie sa fi fost suferinta lui Cruso in acele prime zile ale lui? Oare nu merita sa fie socotit un erou care a infruntat salbaticia si a ucis monstrul singuratatii si s-a intors intarit de victoria lui?" Relatia care se leaga intre cele trei personaje - Susan, Cruso si Vineri - e una plina de compasiune si solidaritate, dar are, totodata, zone de umbra care deconspira adevarata natura a raporturilor dintre ei: cruzimea si indiferenta, teama si violenta. In cele din urma, cei trei sunt salvati de echipajul unei corabii care se apropie de insula, dar Cruso moare in timpul calatoriei de intoarcere in Anglia. Susan Barton hotaraste sa-l gaseasca pe Daniel Foe, pentru a-i propune sa scrie despre teribila aventura pe care o traise pe insula. Inainte de a-l intalni va trebui sa infrunte cinismul si rautatea unei societati care vede in Vineri numai un sclav bun de vandut pe bani frumosi, iar in ea o femeie lipsita de moralitate. Coetzee este in acelasi timp o varianta a lui Robinson Crusoe si o subtila parabola despre arta si viata. Relatii... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro