Intr-o casa frumoasa dintr-un cartier linistit al Mediasului, doi bunici cu suflete de poveste scriu, impreuna cu doi copii candva abandonati, acum ai lor, o poveste emotionata despre daruire neconditionata, caldura umana si dragoste.

Sotii Victoria (60 de ani) si Eugen Groza (68 de ani) sunt oameni simpli, insa au inimi marinimoase, cum rar gasesti. Victoria a fost gestionara la magazinul unei fabrici de sticla din Medias, iar Eugen a lucrat tot acolo, sticlar. De cativa ani sunt pensionari, au doua fete mari, casatorite, si trei nepoti. Destinul din spatele ochilor albastri

Una dintre fetele naturale ale sotilor Groza a lucrat in urma cu multi ani la un orfelinat din oras. Intamplarea fericita face ca parintii sa-si fi vizitat fiica la locul de munca in anul 2002. Eugen Groza isi aminteste ca-n ziua in care a ajuns la orfelinat, Dumnezeu i-a zambit din spatele unei perechi de ochi mari, albastri.

"Cand am ajuns acolo la orfelinat, Sebi era cu doi prieteni, stateau jos si se jucau. Se uita la mine cu ochii lui albastri si a intins mainile sa-l iau in brate, nu mergea in picioare. Atunci s-a creat o legatura care nu s-a desfacut nici in momentul de fata.

Au trecut cateva luni de la prima vizita, timp in care fiica sotilor Groza i-a dus pe cei doi frati, de mai multe ori, in vizita la parinti. "Cei de la orfelinat au hotarat sa-i dea in plasament unei familii. Dincolo de acte, sunt copiii lor si parte din familie, neconditionat, pentru totdeauna.

Copilaria de vis

Cat a fost mic si mergea la gradinita, bunicul Eugen l-a dus si l-a luat pe Sebi de la scoala in fiecare zi. Iarna, de fiecare data cand treceam pe acolo, ne astepta cu lopata cu zapada, si bunicul imi facea bulgari. "Cand am ajuns aici, m-am mutat de la o alta scoala. Eram in clasa I si noii mei colegi aveau vreo sapte litere inainte fata de cele invatate de mine dincolo. Asta... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro