Pop vrea sa "lege de glie" absolventii de facultati, desi masura contravine legislatiei UE

Pop vrea sa

Totul a pornit de la interpelarea deputatului Mihaela Hunca, document in care parlamentarul face referire la o propunere a Academiei Romane ce prevede ca "absolventii de studii superioare care au beneficiat de locuri finantate de la bugetul de stat, sa munceasca in Romania pe o perioada egala cu durata studiilor universitare finantate de stat". "Ar fi un impediment pentru elevii care aleg sa isi continue studiile in Romania, iar asta pentru ca oricare dintre noi vrem sa avem dreptul de alege cum ne construim viitorul, fie ca e vorba de studii sau de un loc de munca. Daca abilitatile deprinse de pe urma procesului didactic din sistemul de invatamant nu sunt compatibile cu cerintele de pe piata muncii, de ce sa nu aiba dreptul sa plece in afara?

acum 32 luni (22 Nov 2017)

Doar ca o astfel de masura contravine legislatiei europene, sustin, la unison, atat specialistii in Educatie, cat si reprezentantii studentilor si cei ai mediului academic.

Totul a pornit de la interpelarea deputatului Mihaela Hunca, document in care parlamentarul face referire la o propunere a Academiei Romane ce prevede ca "absolventii de studii superioare care au beneficiat de locuri finantate de la bugetul de stat, sa munceasca in Romania pe o perioada egala cu durata studiilor universitare finantate de stat".

Hunca merge mai departe, precizand in interpelare ca o solutie pentru stoparea exodului tinerilor care si-au facut studiile pe locuri subventionate din bugetul statului ar fi ca viitorii studenti sa semneze un contract la inceputul studiilor, care sa prevada ca sunt de acord cu aceste conditii si ca sunt dispusi, in cazul in care nu le indeplinesc, sa returneze fondurile bugetate pentru ei in perioada facultatii.

"Pentru a nu avea un caracter restrictiv care sa provoace probleme tinerilor in dezvoltarea carierei, perioada in care acestia trebuie sa activeze pe piata muncii din Romania, cred ca nu trebuie limitata la momentul finalizarii studiilor. Astfel, aceasta poate fi aleasa de fiecare absolvent intr-un interval de timp, de exemplu in 10 ani de la momentul in care au terminat facultatea", se arata in interpelarea trimisa de deputat. In prezent, pentru a beneficia de finantare de la bugetul de stat, cadrul legislativ romanesc nu impune studentilor alte constrangeri, in afara performantei academice", se arata in documentul semnat de ministrul Educatiei, in care se mai precizeaza ca propunerea va fi inclusa in "dezbaterile viitoare ce vor aborda aceasta tematica".

"Descurajam tinerii sa urmeze o facultate"

Posibilitatea ca o astfel de masura sa fie implementata a starnit un val de controverse in sistem.

"Ar fi un i... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro