Ponta: Statul sunt eu. Aveti ceva impotriva?

Incearca sa-si anestezieze publicul, sa-l faca uite ca si-a plagiat teza de doctorat si ca pe urma a pus institutiile statului la lucru pentru a-l scoate basma curata, ar vrea sa-i faca si pe europeni sa uite ca a vrut sa-l elimine pe Basescu in forta in 2012 si, mai ales, si-ar dori ca oamenii sa nu-si aduca aminte ca partidul lui e putred de corupt, iar tara se afla in recesiune tehnica. Victor Ponta vrea sa-si puna in opera programul de "unire" a romanilor chiar inainte de a ajunge la Cotroceni si a inceput de la cel mai vechi aliat al PSD, Corneliu Vadim Tudor, care este reciclat pentru a ne spune ce gandeste Victor Ponta si nu poate sa exprime public, pentru a ne reaminti ca istoria PSD este lunga si plina de complicitati.

acum 85 luni (5 Nov 2014)

Are aerul invingatorului care pune conditiile, dupa un razboi in care si-a nimicit adversarii, dar, cu toate acestea, continua sa stranga in jurul lui toate rebuturile politicii PSD din ultimii 25 de ani, pentru a demonstra ca este o forta.

Incearca sa ne arate ca toti sunt de partea lui, ca jocurile sunt facute, ca partida e pierduta de mult pentru ceilalti, ca el este sistemul care-i inglobeaza pe toti. Incearca sa-si anestezieze publicul, sa-l faca uite ca si-a plagiat teza de doctorat si ca pe urma a pus institutiile statului la lucru pentru a-l scoate basma curata, ar vrea sa-i faca si pe europeni sa uite ca a vrut sa-l elimine pe Basescu in forta in 2012 si, mai ales, si-ar dori ca oamenii sa nu-si aduca aminte ca partidul lui e putred de corupt, iar tara se afla in recesiune tehnica.

Imparte fotolii, face promisiuni si atrage in mrejele lui institutii grele ca BNR si SRI, spunand ca, in functie de situatia in care se afla tara, directorul Serviciului Roman de Informatii, George Maior, ar putea deveni premier sau chiar prim-viceguvernatorul Bancii Nationale, Florin Georgescu, ar putea prelua aceasta functie daca e nevoie de un finantist salvator. Momeala are gustul puterii pentru multi din PNL, dar si pentru alegatorii care au aplaudat amestecul de liberalism si socialism caviar.

Victor Ponta vrea sa-si puna in opera programul de "unire" a romanilor chiar inainte de a ajunge la Cotroceni si a inceput de la cel mai vechi aliat al PSD, Corneliu Vadim Tudor, care este reciclat pentru a ne spune ce gandeste Victor Ponta si nu poate sa exprime public, pentru a ne reaminti ca istoria PSD este lunga si plina de complicitati. Urmeaza in ordine Dan Diaconescu, condamnat in prima instanta la 3 ani de inchisoare pentru santaj si care este replica mai tanara a Tribunului, cu aceleasi instructiuni de folosinta.

Mai este Kelemen Hunor, presedintele UDMR, care acum pare dispus sa sara in barca langa Vadim si care ii arunca peste umar pres... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro