Ponta a gasit bani pentru alocatii, desi in urma cu doua saptamani sustinea contrariul

Citeşte şi: Alina Gorghiu susţine că Ponta nu a vrut să voteze legea alocaţiilor La randul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, in funcţie de veniturile unei familii.

acum 58 luni (1 Jun 2015)

Premierul Victor Ponta a scris, luni, pe pagina personală de Facebook, un mesaj prin care salută decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga Legea alocaţiilor. Legea alocațiilor, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 1 iunie, legea care permite dublarea alocaţiile, de la 42 de lei la 84 de lei.

Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare in condiţiile in care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuţia voturilor pentru amendamentul de dublare a alocaţiilor, arătand că doar 5 voturi favorabile au aparţinut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD şi deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere in funcţie de venitul părinţilor, afirmă premierul Ponta, arătand că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

Citeşte şi: Alina Gorghiu susţine că Ponta nu a vrut să voteze legea alocaţiilor

La randul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, in funcţie de veniturile unei familii.

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a reacţionat, arătand că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii şi cerand PSD să aplice legea de dublare a alocaţiilor, aprobată de Legislativ. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro