PNL impune noi sanctiuni pentru penalii partidului. Dar numai pentru viitor
Alina Gorghiu, copresedintele PNL, a declarat ca, in urma modificarilor propuse, in Statul partidului s-a introdus o norma tranzitorie prin care, "cei care sunt in acest moment condamnati intr-o instanta si se afla intr-o functie de conducere sa isi piarda acea functie de conducere, dar nu si calitatea de membru de partid".
Alina Gorghiu, copresedintele PNL, a declarat ca, in urma modificarilor propuse, in Statul partidului s-a introdus o norma tranzitorie prin care, "cei care sunt in acest moment condamnati intr-o instanta si se afla intr-o functie de conducere sa isi piarda acea functie de conducere, dar nu si calitatea de membru de partid". In plus, pe viitor, cei care vor avea o condamnare in prima instanta, vor fi suspendati de drept din calitatea de membru, la fel ca si cei condamnati definitiv. Suntem, de altfel, partidul care, dupa ce va introduce aceste criterii de integritate in statut, va avea cea mai aspra sanctiune pentru cei care au probleme cu legea". Intrebata daca cei aflati in situatia controlului judiciar vor fi afectati de aceste prevederi, Gorghiu a precizat ca exista deja o decizie a Biroului Permanent care ii vizeaza pe cei aflati in arest preventiv, fie la domiciliu sau in arestul Politiei. Despre momentul in care noile prevederi vor intra in vigoare, Gorghiu a precizat: "Imediat dupa, se vor inainta actele in termen, daca nu ma insel, de 10 zile, catre Tribunal pentru a fi adoptat Statutul". ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro