Plagiatul lui Victor Ponta "ar trebui taxat si in justitie"

Plagiatul lui Victor Ponta

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, joi, retragerea titlului de doctor al fostului premier Victor Ponta pentru ca teza de doctorat nu respecta standardele de etica a cercetarii stiintifice. Consiliul de Atestare a Titlurilor s-a intrunit ulterior si a atestat ca e vorba de un plagiat, dar sedinta a fost intrerupta de ministrul de atunci al Educatiei, Liviu Pop, care a prezentat Monitorul Oficial cu ordinul sau emis in aceeasi dimineata, prin care desfiinta si restructura componenta Consiliului, drept pentru care decizia de plagiat nu a putut fi oficializata. (...) Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrati l-a facut doar pentru persoana mea - o ordonanta de urgenta doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (cand am primit verdictul de neplagiat in 2012 de la acelasi CNACTDU a mai fost o teza de doctorat examinata in acelasi timp - fac pariu ca nu aveti "Curaj" sa o revedeti si pe aceea).

acum 43 luni (30 Jun 2016)

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, joi, retragerea titlului de doctor al fostului premier Victor Ponta pentru ca teza de doctorat nu respecta standardele de etica a cercetarii stiintifice. Victor Ponta are 10 zile sa constate decizia, altfel titlul de doctor i se va retrage prin ordin de ministru. Specialistii contactati de "Adevarul" sustin ca din acest moment organele judiciare trebuie sa preia cazul, intrucat fostul premier s-a folosit de o diploma falsa pentru a accede la anumite posturi. Analistul politic Sorin Bocancea sustine ca din acest moment, cazul trebuie preluat de organele judiciare, pentru ca plagiatul inseamna furt. Stirea va muri daca nu are urmari in justitie La randul sau, si analistul Adi Zabava considera ca Universitatile la care a activat ca lector si asistent ar trebui sa il duca pe Ponta in justitie, pentru a cere drepturile banesti pe care acesta si le-a insusit cu un titlul fals de doctor. Si universitatile la care a lucrat ca lector si asistent ar trebui sa ceara banii inapoi pentru ca a lucrat in cadrul acestora cu o diploma de doctor falsa", a declarat analistul politic Adi Zabava. Acesta a mai subliniat ca daca deputatul nu este adus in instanta, stirea rezolutiei de plagiat va muri in doua-trei zile. "Nu cred ca va merge mai departe de a ataca public decizia si sa conteste decizia CNATDCU", a conchis analistul. "Trebuie intarite scolile doctorale" Rectorul Universitatii Bucuresti, Mircea Dumitru, spune ca dincolo de numele celebre sau mai putin celebre care au obtinut titluri de doctor pe fondul unor lucrari plagiate trebuie sa schimbe intreg sistemul de invatamant superior si de cercetare, astfel incat asemenea situatii sa nu se mai repete. "CNATDCU trebuie sa inceapa un proces de auditare al scolilor doctorale si sa se incheie aceasta etapa a sistemului de invatamant superior si de cercetare. Ministrul, obligat sa emita ordinul de retragere Membrii Consiliului Gen... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro